Tânăr de 19 ani, testat pozitiv pentru droguri, prins gonind pe DN1

Redactia -

Tânăr de 19 ani, testat pozitiv pentru droguri, prins gonind pe DN1

Sâmbătă, 9 septembrie, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1E60 , au oprit, pentru control, un autoturism care a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 131 km/h, în afara localității.(+51 km/h conducătorul auto fiind începător).

Cu ocazia controlului, polițiștii au identificat persoana aflată la volan, ca fiind un tânăr în vârstă de 19 ani din municipiul Ploiești.

Întrucât tânărul manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul drugtest care a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.