Tânăr din Brazi, reținut după ce a făcut gesturi obscene pe străzile Ploieștiului

Redactia -

Tânăr din Brazi, reținut după ce a făcut gesturi obscene pe străzile Ploieștiului

Polițiștii Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au fost sesizați, la data de 14 noiembrie a.c, de către un bărbat despre faptul că, a observat o persoană de sex bărbătesc care efectua gesturi cu caracter obscen, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Ploiești.

În urma activităților întreprinse, la data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona Bulevardului Independenței din municipiu, au observat  persoana în cauză care corespundea semnalementelor indicate și care ar fi manifestat gesturi cu caracter obscen.

La vederea echipajului de poliție, acesta ar fi plecat cu un autovehicul într-o direcție necunoscută.

În baza semnalmentelor furnizate, patrula de siguranță publică a reușit să identifice persoana în cauză în zona străzii 13 Decembrie cu strada Democrației.

Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr de 29 ani din localitatea Brazi și condus la sediul unității de poliție, unde în urma probatoriului administrat, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.