Tânăr tâlhărit de o gaşcă de golani pe Bulevardul Bucureşti

Redactia -

Tânăr tâlhărit de o gaşcă de golani pe Bulevardul Bucureşti

La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au reținut 3 tineri pentru săvârşirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, la data de 23 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un tânăr de 22 de ani cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 23.30, în timp ce se afla pe Bulevardul București din municipiul Ploiești, la un moment dat ar fi fost deposedat prin acte de violență de o sumă de bani.

În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei ca fiind trei tineri cu vârstele de 17, 18 și respectiv 22 de ani, din municipiul Ploiești.

Astfel, tot ieri, au fost efectuate și trei percheziții domiciliare la locuințele acestora, ulterior fiind conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii acestora.

În urma probatoriului administrat, față de cei trei tineri a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.