Tânără, dată dispărută după ce a ieşit din spital

Daniel Dimache -

Tânără, dată dispărută după ce a ieşit din spital

Astăzi, în jurul orei 14:40, Secția de Poliție nr. 4 Ploiești a fost sesizată despre faptul că numita RADU MARINELA, în vârstă de 21 de ani, domiciliată în municipiul Brăila, a fost externată dintr-o unitate spitalicească din Ploiești, iar în prezent nu se cunoaște locul unde se află.

Semnalmente:

1,50-1,60 metri înălțime, greutate circa 45 kg, constituție astenică, păr șaten, lung până la brâu, ochi negri, ten deschis. Nu prezintă semne particulare sau infirmități.

La momentul plecării era îmbrăcată cu o geacă din piele de culoare neagră, colanți negru cu alb, pe cap purta o căciula roșie și era încălțată cu ghete negre.

Persoanele care pot oferi detalii despre persoana dispărută sunt rugate să apeleze numarul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.