Tânărul Alin Ștefan, victima accidentului de la Drăgănești, lasă în urmă un val de regrete

Daniel Dimache -

Tânărul Alin Ștefan, victima accidentului de la Drăgănești, lasă în urmă un val de regrete

Destinul a curmat mult prea devreme viața lui Alin Ștefan, în tragicul accident rutier petrecut ieri, la Drăgănești- Prahova. Dispariția prematură, la numai 41 de ani, a lui Alin Ștefan, un om deosebit, cu realizări frumoase în scurta sa existență, cu mulți prieteni, a declanșat un val de mesaje de regret în social media, dar și în viața reală, să spunem așa, printre cei care l-au cunoscut și apreciat. De loc din Plopeni, Alin lasă în urmă o familie îndurerată, doi copii, băiat și fată, și pe dragostea vieții sale, pe soția sa, Florina Georgiana.

În calitate de jurnalist trăitor pe meleagurile prahovene, ale cărui drumuri s-au intersectat la un moment dat cu cele ale lui Alin Ștefan, cel care scrie aceste rânduri și colectivul Gazetei de Prahova transmit condoleanțe familiei greu încercate.

Dumnezeu să-l odihnească!