Tată şi fiu, decedaţi într-un accident rutier la Sinaia
Daniel Dimache -

Două persoane au decedat, miercuri seară, într-un grav accident rutier produs pe DN1, în zona localității Sinaia, după ce trei autoturisme au intrat în coliziune.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a petrecut după ce un autoturism a pătruns pe contrasens, pe DN1, la Sinaia, pe sensul Ploiești-Brașov, în urma impacului fiind afectat un al treilea autoturism.
Două dintre persoane au fost găsite încarcerate. Au fost scoase dintre fiarele contorsionate, însă deznodământul a fost tragic. Conform informațiilor furnizate de ISU Prahova, una dintre victime, un bărbat în vârstă de 42 de ani, a murit din cauza leziunilor grave suferite în urma accidentului, în timp ce a doua victimă, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a fost găsită în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor medicilor, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea vieții tânărului.
Cele două persoane decedate erau tată și fiu. Cea de a treia victimă este un bărbat în vârstă de 60 ani care prezintă un traumatism cranio-cerebral minor și un traumatism de coloană toraco-lombară. Bărbatul a fost transportat la spital.

![Ploieşti: Comisia Europeană, undă verde pentru achiziţionarea noilor tramvaie Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/8639c3cf-a997-47a8-95ec-86ef8695fb97.jpg)

![Parcarea “la pietroaie” de lângă Spitalul Judeţean va fi reabilitată Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/parcare-judetean.jpg)