Teatrul „Toma Caragiu”. Programul spectacolelor, 18-23 aprilie

Redactia -

Teatrul „Toma Caragiu”. Programul spectacolelor, 18-23 aprilie

În această săptămână, Teatrul „Toma Caragiu” vă invită să redescoperiți farmecul poveștilor ce depășesc barierele de timp și spațiu, urmărind producții care vă vor emoționa și binedispune, indiferent de vârstă.
Secția Revistă vă propune o comedie în care domnițe și cavaleri vor avea parte de situații neprevăzute în căutarea jumătății care să le aducă echilibrul sufletesc, dar și financiar: „Liniște! Se repetă!”, text și regie Cosmin Șofron, și un musical celebru, inspirat de mitul lui Pygmalion, de libretul operetei compuse de Frederick Loewe și de piesa de teatru scrisă de G.B. Shaw, „My Fair Lady”, regia Alice Barb.
Teatrul de Animație Imaginario îi așteaptă pe cei mici și pe cei mari să vizioneze o montare a unei povești despre valoarea prieteniei și a încrederii în forțele proprii, care a încântat generație după generație, „Vrăjitorul din Oz”, adaptare a regizorului Daniel Stanciu după L. Frank Baum.

Liniște! Se repetă!” – sâmbătă, 22 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”

Având drept pretext o piesă cu influențe din comedia de’ll arte, spectacolul „Liniște! Se repetă!” propune o perspectivă inedită asupra clasicelor povești de iubire. Acest spectacol este SOLD OUT.

„My Fair Lady” – duminică, 23 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”

Un profesor de fonetică se îndrăgostește de îndărătnica sa elevă, o florareasă, pe care o transformă dintr-o femeie simplă, lipsită de educație, într-o adevărată doamnă. Acest spectacol este SOLD OUT.

„Vrăjitorul din Oz” – duminică, 23 aprilie, orele 10.30 și 12.00, sala Teatrului de Animație Imaginario

Dorothy și Toto, cățelul ei, ajung într-un tărâm necunoscut și neobişnuit, iar singurul care îi poate trimite înapoi acasă este Vrăjitorul din Oz. În drumul lor spre misteriosul vrăjitor, trei personaje simpatice li se alătură: Leul cel fricos, Sperie-Ciori și Omul de Tinichea.
Vă așteptăm cu drag la teatru! Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774, sau online, de pe site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea „Program spectacole”.