Teatrul “Toma Caragiu”, programul spectacolelor din această săptămână
Redactia -
Primele reprezentații din acest an readuc umorul pe scena Teatrului „Toma Caragiu” prin intermediul montarilor unor texte din dramaturgia contemporană internațională. Cei mici vor putea urmări o poveste despre aspirații, în care dragostea învinge orice piedici, iar curajul de a nu da înapoi din fața amenințărilor are ca răsplată îndeplinirea oricărui vis.
SCHIMBĂM PERDELELE – sâmbătă, 11 ianuarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu” – spectacol prezentat de Asociația Cultură’n Șură
Ce se întâmplă atunci când ți se îndeplinește unul dintre cele mai arzătoare visuri, care treptat se dovedește a fi coșmar? Un soț joacă la loto, iar într-una din zile îi surâde norocul și câștigă potul cel mare. Ajuns acasă la nevastă va afla că nu e deloc simplu să fii bogat.
Spectacolul a participat anul trecut la Festivalul Internațional de Artele Spectacolului „Atelier”, de la Baia Mare, unde Florentina Năstase a fost nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță”, iar Mihai Smarandache a fost recompensat cu „Premiul pentru cel mai bun actor”.
CUSCRII DIN TIRANA – duminică, 12 ianuarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Cu câteva zile înainte de sărbătorile de Paște, Liza, fiica unui cuplu bogat care locuiește într-un oraș din centrul Greciei, revine din Anglia alături de partenerul ei, Alfred, un tânăr student întâlnit la Londra, pe care dorește să-l prezinte părinților. Entuziasmul familial se diminuează rapid, odată ce descoperă că Alfred nu este englez, ci albanez. Atunci când și părinții lui își fac apariția, întreaga situația se complică și declanșează o serie de evenimente comice, ce dezvăluie adevărata natură a personajelor. Această reprezentație este Sold Out.
AMNARUL FERMECAT – duminică, 12 decembrie, orele 10.30 și 12.00, sala Teatrului de Animație Imaginario
Transpunere scenică în regia lui Cristian Pepino a unui basm scris de Hans Christian Andersen, spectacolul „Amnarul fermecat” ne poartă într-o lume care combină elemente fantastice cu cele din viața de zi cu zi, unde un soldat simplu, dar curajos, își urmează visul de a duce o viață mai bună. Cu ajutorul unui amnar cu puteri magice, el reușește să depășească diverse obstacole, să câștige inima prințesei și să se bucure de o existență plină de bogăție și fericire.
Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.