Thriller cu final dureros pentru candidata Prahovei la promovarea în Liga a II-a

Redactia -

Fotbaliştii, antrenorii şi conducătorii Fortunei Brazi, una dintre cel trei echipe prahovene din Seria a VI-a a Ligii a III-a de fotbal, se poate spune că au trăit pentru un singur meci, în retur, cel din ziua de 26 aprilie 2013, data derbiului cu Unirea Tărlungeni. Existatu toate premisele pentru un succes, unicul care ar fi asigurat promovarea, fără nicio emoţie – la două goluri diferenţă, cu anumiţi fiori, la unul singur, dacă se mai întâmpla câte ceva „neprevăzut” pe la FRF. Şi a venit şi acea zi, cu o vreme superbă pentru fotbal, cu nocturnă, aşa cum s-a jucat „acasă” în partea a doua a campionatului, pe arena Astra, cu lume destul de multă, circa 500 de iubitori ai fotbalului, dintre care 100 veniţi de la Tărlungeni, pentru a-şi susţine echipa favorită, ca şi pentru a contracara contribuţia galeriei Fortunei în stimularea morală a echipei gazdă. În plus, cu o formaţie – cea antrenată de Eduard Iordănescu – mai valoroasă, şi nu numai pe hârtie. Iar cum a început jocul, cu o fază spectaculoasă a celor de la Brazi, consemnată în secunda 35, una începută de Alexandru Buhuşi, continuată de Dănuţ Bilia şi terminată de Robert Elek (al doilea din stânga, în echipament de culoare deschisă; Foto: Daniel Cosarek), care s-a aruncat efectiv spre balon, cu preţul unei uşoare accidentări, lovindu-se de bară, după ce a trimis puţin pe lângă buturi, părea că va fi seara în care Fortuna urma să fie în graţiile… Fortunei, mai devreme sau mai târziu. Dar, primul semnal că Unirea nu a venit chiar ca o victimă sigură la Ploieşti a apărut în minutul 14, după ce cu 180 de secunde mai devreme, acelaşi Buhuşi îl întrebuinţase la maximum pe tânărul portar de 20 de ani al braşovenilor, Florin Iacob, împrumutat de la trupa fanion a judeţului vecin de la nord. După o lovitură liberă de pe dreapta, executată periculos în „16 metri”, a ieşit un corner, în urma căruia, pe o respingere, Sergiu Brujan a întors balonul spre colţul stâng al suprafeţei de protecţie a goal-keeper-ului Fortunei, Cosmin Ion, în sensul de atac al oaspeţilor, căpitanul Liviu Nicolae a urmărit faza, însă – deşi singur în faţa celui dintâi – a reluat cu capul pe lângă buturi. Avea să fie cea mai mare ocazie de gol a Tărlungeniului, restul oprtunităţilor, puţine, nemaivând acelaşi grad de periculozitate. Până la finele primei reprize, una în care – după declaraţiile lui Edi Iordănescu, de la final – gazdele nu au făcut cel mai bun joc de pe teren propriu în acest an, oportunităţile de gol le-a avut tot Fortuna, prin Robert Elek (20 – „cap” în transversală, de la 10 metri, după o centrare a lui Buhuşi), Valentin Munteanu (28 – şut pe jos, la colţul scurt, de la 17 metri, din unghi de 45 de grade dreapta, reţinut cu dificultate de Fl. Iacob) şi Bogdan Minciună (34 –  „trasor” aproape de pe loc, de la 25 de metri, urmat de un plonjon de efect al portarului advers, care a scos în corner).

Intraţi la vestiare fără a înscrie în prima repriză, cei de la Fortuna şi-au intensificat dominarea la reluare, până la finalul de infarct bifând şase ocazii bune, incluzând-o aici şi pe cea a penaltiului din ultima secundă a derbiului! Pe rând, Buhuşi (54), Elek (64 şi 86), Andrei Antohi (79 şi 90+1) fie l-au făcut mare pe Fl. Iacob, fie au greşit de puţin ţinta. Insistenţa jucătorilor lui Iordănescu jr. îşi putea găsi o finalitate fericită cu 10 secunde înainte de ultimul fluier al centralului Adrian Cojocaru, atunci când portarul Unirii şi Elek au avut ujn contact în suprafaţa de pedeapsă, în lateral dreapta, atacantul – care urmărea mingea – căzând ca secerat. Aproape de fază, arbitrul a dictat lovitură de la „11 metri”, în al cincilea – şi ultimul – minut al prelungirilor. Firesc, au început protestele din partea celor pedepsiţi, iar în acele momente de tensiune maximă, Buhuşi a luat mingea în braţe, curajos, şi a aşezat-o pe punctul cu var. Toţi spectatorii au aşteptat în picioare execuţia celui mai bun fotbalist al Fortunei, în acest meci, dar presiunea a fost prea mare, ex-petrolistul şutând tare, pe jos, spre colţul din stânga, Fl. Iacob a ghicit traiectoria, dar deşi se lăuda, la final, că ar fi atins balonul, mai degrabă obiectul de joc doar a şters bara verticală şi s-a scurs apoi în afara terenului de joc, generând urale dinspre banca Tărlungeniului şi disperare în tabăra Fortunei! Astfel s-a încheiat al doilea duel dintre cei de la Brazi şi singurii lor contracandidaţi la promovarea în eşalonul secund, fiind vorba aproape de un deja-vu al disputei din toamna trecută, cu diferenţa că penaltiul – pentru braşoveni – s-a dictat în minutul 90+2 şi a fost transformat, iar vineri seară în minutul 90+5 şi s-a ratat! Atunci, a fost 1-0 pentru Unirea, acum 0-0!

FORTUNA: C. Ion 6.5 – Bilia 6 (76 – C. Gheorghe), M. Marin 6.5, A. Stoica 6.5, M. Mureşan 6 (69 – Tegzeş 6.5) – Cioinac 6 – V. Munteanu 6 (62 – S. Mureşan 5.5), B. Minciună (cpt) 6.5, Buhuşi 6.5 – Mândruşcă 6 (53 – Antohi 5.5), Elek 7. Antrenor: Eduard Iordănescu.

UNIREA: Fl. Iacob 7 – Vlăsceanu 6, Căpăţână 6.5, Tatarciuc 7, Dobrea 6.5 – Brujan 7.5 – Pricop 6.5 (87 – B. Liţă), Cr. Cristea 5.5 (58 – Creţulescu 5.5), Iaru 6, Postolache 6 (76 – Toderaşcu) – L. Nicolae (cpt) 5.5 (90+2 – R. Balint). Antrenor: Balint Laszlo.

Au arbitrat: Adrian Viorel Cojocaru 7 (Galaţi) – Andrei Constantinescu 7 şi Mircea Mihail Grigoriu 7 (ambii din Bucureşti).

Observatori: Bratu Caţaros (Călăraşi), pentru joc, şi Eduard Dumitrescu (Piteşti), pentru arbitraj.

Cartonaşe galbene: Căpăţână (21), Cr. Cristea (24), Brujan (27), Buhuşi (42), Iaru (68), Fl. Iacob (83), Elek (86), Toderaşcu (89), Tiuţ (89 – din postura de rezervă).

Venit primul la conferinţa de presă, antrenorul oaspeţilor a avut un discurs echilibrat, de bun simţ, şi-a lăudat elevii, recunoscând franc că nu sunt mari jucători, dar au caracter deosebit, scoţând în evidenţă spiritul de sacrificiu al lui Brujan şi L. Nicolae, care au trecut peste problemele medicale şi s-au luptat cu toatre puterile pentru un rezultat care să le aducă echipa în postură de mare favorită la promovare. Însă, a avut cuvinte de laudă şi pentru Fortuna, pe care o vedea, dacă se putea, promovată la braţ cu Unirea în Liga a II-a, nesfiindu-se să spună că este o formaţie superioară celei pe care o pregăteşte. Balint Laszlo a avut un comportament decent în spaţiul tehnic, a intervenit prompt la final, când au apărut unele altercaţii pe teren, şi – în drum spre sala de conferinţe de presă – l-a rugat pe Brujan să le transmită jucătorilor de la Tărlungeni să fie temperaţi în vestiar. Apoi, a venit şi managerul gazdelor, Eduard Iordănescu, care a fost susţinut de la lojă de către tatăl său, Anghel Iordănescu, nelipsit de la partidele Fortunei, de Gheorghe Hagi şi de Narcis Răducan. El a fost însoţit de către preşedintele Virgil Munteanu, cei doi afectaţi de rezultatul final, dar anunţând la unison că proiectul continuă şi accederea în eşalonul secund se va face numai pe teren, ci nu prin vreo preluare a unui loc disponibil. Iordănescu jr., ca şi şeful său ierarhic, a deplâns situaţia din serie şi au acuzat anumite manevre oculte, vizând delegarea observatorilor la acest derbi şi la meciuri8le precedente ale braşovenilor, urmăriţi numai de… sibieni! Tot la unison au mai acuzat şi permiterea jocului fragmentat al oaspeţilor, din repriza a doua, ca şi faptul că portarul Fl. Iacob nu a primit al doilea cartonaş galben, la faza penaltiului, pentru că – fiind al doilea – ar fi intrat între buturi un… jucător de câmp, schimbările fiind epuizate. Astfel, au apreciat că un goal-keepr de conjunctură ar fi fost mai puţin o „sperietoare” pentru Buhuşi!

Tot vineri, Conpet Ploieşti a câştigat meciul din deplasare cu FCM Târgovişte, graţie reuşitelor lui Andrei Ştefan (5) şi Michel Jipa (15), cel din urmă fiind unul dintre fiii antrenorului cu portarii al Petrolului, Dumitru Jipa. Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 17.00, pe arena Rafinărie, Unirea Câmpina va primi vizita formaţiei ACS Civitas Făgăraş.