Tineri premiaţi pentru rezultate deosebite, de către primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu

Redactia -

Tineri premiaţi pentru rezultate deosebite, de către primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu

Primarul Mihai Polițeanu i-a premiat, vineri, pe Cristian Ardeleanu, ploieșteanul cu rezultate notabile la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics 2025 și pe David Nastasia-Constantin, reprezentant al României la Summit-ul Global al Tinerilor Lideri Special Olympics!

Primăria Municipiului Ploiești a găzduit un atelier handmade deosebit, organizat în onoarea Zilei Mondiale a Persoanelor cu Sindrom Down la care au participat 25 de copii însoțiți de familiile lor.

Cu acest prilej, primarul Mihai Polițeanu a avut onoarea de a îl premia pe Cristian Ardeleanu, campionul ploieștean la Schi Alpin, care a participat la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics 2025. În competiția de schi alpin, Cristian Ardeleanu a obținut locul 4 la slalom uriaș și locul 5 la Super G, precum și un premiu de participare la probele de slalom, demonstrând determinare și un spirit sportiv remarcabil.

De asemenea, edilul șef al municipiului Ploiești l-a premiat și pe ploieșteanul David Nastasia-Constantin pentru reprezentarea țării noastre la Summit-ul Global al Tinerilor Lideri Special Olympics, Torino, 2025, eveniment ce a reunit echipe unificate de tineri cu și fără dizabilități din toate colțurile lumii.
Sunt realizări importante ale acestor tineri ploieșteni, iar contribuția lor la promovarea incluziunii și diversității ne inspiră pe toți.