Tinerii se taie în cuțite la ordinea zilei într-o comună prahoveană
Daniel Dimache -

În seara zilei de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în comuna Dumbrava, sat Zănoaga, un tânăr a fost victima unei agresiuni.
”La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a stabilit că, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, un tânăr de 17 ani ar fi fost lovit cu un obiect tăietor-înțepător (cuțit), de către un altul, în vârstă de 18 ani” – informează Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar agresorul a fost identificat și depistat în scurt timp.
În urma administrării probatoriului, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În noaptea din 3 spre 4 ianuarie, tot în comuna Dumbrava, un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost bătut și apoi înjunghiat mortal de către un grup de agresori, în urma acestui incident iscându-se o situație conflictuală de proporții în comunitate.
Conform primelor date, poliția nu ar fi stabilit vreo legătură între cele două incidente.
(Fotografie cu caracter ilustrativ)

![Şedinţă importantă la Prefectura Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/597391574-1306153261555950-4065963984298440108-n.jpg)

![Republica lui Moș Crăciun. Program concerte 13-14 decembrie Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/republica-lui-mos-craciun-13-14.jpg)