Totuși, le lipsește ceva lui Brown și compania…

Redactia - oct. 29, 2014

Plecată în Turcia în postură de lider al ierarhiei la zi, după 2 etape bifate din întrecerile grupei E a Conferinței de Est din EuroCup, a doua competiție continentală intercluburi ca importanță, CSU Asesoft a fost însoțită la Bandirma de marile speranțe ale fanilor săi, rămași acasă, în fața micului ecran, fie la TV, fie pe internet. Exista însă cvasi-certitudinea că Vladimir Arnautovic are, în sfârșit, un lot de jucători – numărând nouă străini, destui cu CV-uri importante – care poate să fie competitiv în lupta chiar și pentru primul loc. Iar cele două succese consecutive de la debut, din Rusia, în fața unei formații foarte bogate, Krasny Oktyabr Volgograd, și de acasă – în dauna principalei favorite, Lietuvos Rytas Vilnius, au venit ca o primă confirmare că, în vară, s-a lucrat perfect, în ceea ce privește campania de transferuri. Când reușești să aduci în România baschetbaliști provenind din țări cu mare tradiție, precum SUA, Serbia, Grecia sau Lituania, și nu orice fel de jucători, ci unii cu palmares, doi adunând prezențe chiar în cel mai urmărit campionat din lume, NBA, e clar că trebuie să-ți dorești să fii sus. Dacă, la nivel intern, chiar și după „accidentul Steaua Eximbank”, cu siguranță că se va bate pas de defilare până în primăvară, existau premise ca și în Europa, cel puțin la nivel de grupe, să se întâmple undeva pe aproape. Apărând acum un prim eșec, pe terenul unei adversare devenită deja tradițională, Banvit Bandirma, a cărei vitrină cu trofee (foto jos; Facebook) nu ar fi trebuit să impresioneze mai mult decât era cazul, și cea a Asesoftului fiind deja bine garnisită, mai rămânând doar inaugurat un muzeu, simpatizanții sportului jucat la panou, și mai ales cei ai „alb-albaștrilor”, se pot teme de un… deja-vu. Anul trecut, ploieștenii au debutat cu succes, tot în Rusia, în fața unei oponente superioare lui Krasny Oktyabr. Una care avea să și câștige finalmente grupa, Khimki Moscow Region. Ulterior a început să clacheze, cu o circumstanță atenuantă – pierderea pe termen lung a lui Jermaine Jonte Flowers. Accidentat grav în primul sfert al celui dintâi joc de acasă din EuroCup, și trecut pe tușă din cauza unei fracturi la tendonul achilian, Flowers a mai revenit abia în semifinalele play-off-ului. Acum, nu s-a mai întâmplat la fel, cu toți jucătorii valizi – mai puțin Cătălin Burlacu, dar care va reveni repede pe teren -, CSU Asesoft a câștigat într-o manieră de mare echipă în fața lui Lietuvos. Era de așteptat astfel ca, și în Turcia, să ofere o replică de pe același trend.

Într-o sală ticsită de suporteri dezlănțuiți, de diverse vârste, trupa din Ploiești a fost supusă la o presiune imensă și, chiar dacă a pornit ca din pușcă, s-a prăbușit încet-încet. Deși Hayes, Brown, Mohammed, Lee jr., Pelekanos, Labovic sau Runkauskas știau foarte bine cum e să ai publicul contra echipei tale, efectul a fost dezastruos. Dacă s-ar beneficia la „Olimpia” de o astfel de susținere, poate că nici viitoarelor oponente din EuroCup, clar unele valoroase, nu le va fi deloc bine. Nu-i destul să ai echipă tare, cu destule individualități de marcă, pentru a te impune. Este nevoie și de susținere serioasă din tribune. Decizia de a se trece la intrarea în sală pe bază de abonamente și bilete e un fapt normal. Însă, într-o țară în care există un nivel de trai ridicat și o cultură baschetbalistică avansată. Sigur că, la Bandirma, un oraș mic, localnicii nu or fi având altă atracție, în sport, decât pe Banvit, dar frenezia cu care turcii, în general, își încurajează favoritele este recunoscută pe plan mondial. În România, deși s-au făcut pași mari pe planul mediatizării și a imaginii, Liga Națională de Baschet Masculin nu are încă anvergura competițiilor din această țară ori din Rusia, Lituania, Serbia sau Israel. Pirn urmare, ținând consumatorul de sport departe de sală, CSU Asesoft își dă cu stângul în dreptul, acum. Chiar dacă o exista vreo obligativitate de a se vinde bilete, se poate găsi o portiță pentru a se… dribla, precum Alhaji Mohammed, acest impediment. Aspectul de sală de teatru, adesea, de la „Olimpia” le pică mănușă adversarilor, nefiind supuși la presiunea din alte părți, când sunt dominați de gazde, și reușind, nu o dată, să iasă sub scut din dueluri, pe care altfel le-ar pierde. E limpede, deci, că – dacă există jucători, dacă există și echipă – ceea ce-i lipsește Asesoftului e un public care să-i stimuleze la maximum pe Dee Brown și coechipierii săi. Nu orice iubitor al sportului are privilegiul de a vedea la el acasă formații grozave din Europa și vedete de pe continent sau de dincolo de ocean. Mai rămâne să ofere și el ceea ce le cere favoriților – să fie mereu învingători! Se poate astfel?