Trafic închis miercuri, 10 mai, timp de două ore, pe Bulevardul Independenței

Redactia -

Trafic închis miercuri, 10 mai, timp de două ore, pe Bulevardul Independenței

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat închiderea circulației rutiere, miercuri, 10 mai 2023, între orele 10.30 – 12.30, pe Bulevardul Independenței, respectiv pe tronsonul cuprins între sediul Conpet și Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud (inclusiv sensul giratoriu), pentru desfășurarea, în condiții optime, a ceremoniilor militare și religioase prilejuite de sărbătorirea Zilei Independenței Naționale a României, eveniment organizat de către Garnizoana Ploiești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești.