Traficul feroviar, pus în pericol de un hoţ din Ploieşti

Redactia -

Traficul feroviar, pus în pericol de un hoţ din Ploieşti

 Un echipaj al Poliţiei Locale Ploieşti a observat, luni 16 iunie 2014, în jurul orei 13.20, un bărbat care se deplasa pe strada Depoului, în zona podului de lemn şi care avea asupra lui un bagaj voluminos. Remarcând prezenţa poliţiştilor locali, individul a devenit agitat şi a luat-o la fugă pe calea ferată, abandonând pachetul pe care îl transporta.

Suspectul nu a dat curs somaţiei de a se opri, fiind reţinut după circa 30 de metri. Deoarece individul a devenit violent, poliţiştii locali au procedat la imobilizarea lui prin folosirea cătuşelor. Din verificările efectuate a rezultat că acesta sustrăsese patru componente ale liniei de transport feroviar, cu care intenţiona să părăsească zona.

Pentru continuarea cercetărilor, numitul M. Marian de 29 de ani, cu domiciliul în municipiul Ploieşti, a fost predat pe bază de proces-verbal lucrătorilor Poliţiei Transporturi Feroviare împreună cu bagajul în care se aflau componentele sustrase.