Tragedie la Bușteni: Un bărbat de 60 de ani, descoperit fără viață în casă

Redactia -

Tragedie la Bușteni: Un bărbat de 60 de ani, descoperit fără viață în casă

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bușteni au fost sesizați la data de 27 ianuarie a.c., de către o persoană, cu privire la faptul că, un bărbat nu ar mai fi ajuns la serviciu și nu răspunde la telefon.

Echipa operativă constituită s-a deplasat de urgență la fața locului, unde în interiorul imobilului respectiv a fost constatat un degajament puternic de fum provenit de la o sobă de teracotă, fără ca în încăpere să se manifeste foc deschis.

Publicitate

În imobil a fost identificată o persoană, ca fiind un bărbat, în vârstă de 60 de ani, fără a prezenta semne vitale.

La examinarea exterioară nu au fost evidențiate urme vizibile de violență.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și distrugere din culpă, cercetările fiind continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.