Traian Băsescu: Victor Ponta să-şi asume privatizarea CFR Marfă

Redactia -

Traian Băsescu: Victor Ponta să-şi asume privatizarea CFR Marfă

Referitor la declarațiile ministrului interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, Victor-Viorel Ponta, făcute joi, 25 iulie a.c., la Sibiu, potrivit căror Consilul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ar fi avizat trei contracte de privatizare, purtătorul de cuvânt al președintelui României, Traian Băsescu, Bogdan Oprea, face următoarea precizare:

 „De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării și până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitație, acest lucru neintrând în atribuțiile CSAT. Președintele României, domnul Traian Băsescu, îl invită pe ministrul interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT. De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-și asume responsabilitatea care decurge din funcțiile pe care le îndeplinește în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfășurat până în prezent este un succes, domnul președinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eșec de tip «Oltchim» care a afectat grav și salariații și compania Oltchim și economia națională.”.