Transfăgărăşanul – închis între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă

Redactia -

Transfăgărăşanul – închis între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunță participanții la trafic că în data de 11.10.2014, în intervalul orar 1100 — 1600, traficul rutier va fi închis pe DN 7C — Transfăgărășan, sectorul cuprins între km 116+808 — km 129+500 (Bălea Cascadă — Bălea Lac) în vederea desfășurării unei competiții automobilistice.

Conducătorii auto sunt rugați să respecte restricția de circulație instituită, semnalizarea rutieră temporară și indicațiile agenților de poliție aflați la fața locului.

Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., la numerele de telefon 021/ 264.33.33; 021/ 9360 sau poate fi accesată pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Naționale.