Trasee TCE Ploieşti modificate în perioada 24-28 iulie
Redactia -

Operatorul S.C. Transport Călători Express informează cetățenii despre o serie de modificări temporare în traseelor urbane care au rută pe Bulevardul Independenței.
Devierea rutelor acestor trasee de interes public va avea loc în intervalul de timp 24.07.2025 ora 0:00 – 28.07.2025 ora 23:59, ca urmare a deciziei de închidere a circulației rutiere pe Bulevardul Independenței, în vederea bunei desfășurări a evenimentului “BCR Sport Arena Streetball”, astfel:
- pe sensul de circulație dinspre Centru spre Sud, autobuzele vor circula pe strada Bobâlna, cu opriri în stațiile Pelican și Liceul de Muzică;
- pe sensul de circulație dinspre Gara de Sud spre Centru, autobuzele vor circula pe strada Democrației, cu opriri în stațiile 13 Decembrie, Covurlui și Muzeul de Istorie.
Traseele troleibuzelor 44 și 202 vor fi scurtate la Hale Coreco, iar legătura între Centru și Gara de Sud se va face cu celelalte trasee de autobuz cu parcurs comun, între Galeriile Comerciale și Gara Sud, respectiv Gara Sud spre Hale Coreco.
Pentru a facilita deplasarea călătorilor, în perioada în care intervin aceste modificări temporare în traseele urbane, vă informăm că:
- Biletele validate în troleibuze vor fi valabile și în autobuzele care circulă pe ruta Centru – Gara de Sud;
- Biletele validate în autobuze, pe tronsonul Gara de Sud – Centru, își păstrează valabilitatea și în troleibuzele care se vor deplasa spre Malu Roșu și Pod Înalt.
În locul stației Coreco Sud, la sensul spre Centru, traseele 1, 2, 30, 32, 48, 300, 301 si 306 vor efectua stația Gara Sud din fața P.T.T.R. Sud, comună cu cea a traseului 101.
Aceste măsuri au scopul de a asigura continuitatea și fluiditatea transportului public în oraș.
În funcție de dispozițiile Poliției Rutiere, atât intervalul orar cât și rutele ocolitoare specificate mai sus pot fi modificate, conform necesitaților identificate.


![Consiliul Local Ploieşti, convocat marţi pentru zece proiecte importante Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/sedinta-cl-ploiesti.jpg)
![Proiect major de reabilitare a reţelei de transport și distribuție termică din Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/reabilitare-termie.jpg)
![Ploieşti: S-a prelungit măsura blocării parcării din zona fostului cinema Modern Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/parc-vest-cinema-modern.jpg)