Trasee TCE Ploieşti modificate, marţi, în contextul meciului României de pe Stadionul “Ilie Oană”

Redactia -

Trasee TCE Ploieşti modificate, marţi, în contextul meciului României de pe Stadionul “Ilie Oană”

Primăria municipiului Ploiești informează cetățenii că, marți, 18.11.2025,  în intervalul orar 17:30-24:00, traseele 5, 7, 22/22b, 28, 36, 44b, 104, 106, 302, 305 și 401 vor circula deviat, astfel:

Traseul 5: Spital Județean – Cartier M. Bravu

– pe  sensul  Spital Județean – Cartier Mihai  Bravu,  traseu  normal  până  pe  str. Ștefan  Greceanu, apoi străzile: Nicolae Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, apoi se va întoarce în sensul giratoriu situat la intersecția străzilor Mihai Bravu cu Chimiei, cu stație de debarcare-mbarcare „Grădinari”, situată pe str. Grădinari la sens spre Centru. Nu se pot utiliza stațiile: Poștei, Tăbăcărie, Războieni, Neajlov, Mihai Bravu

– pe  sensul  Cartier Mihai  Bravu – Spital Județean  se  vor  parcurge  străzile: Grădinari, Armași,  Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, având stație la Muzeul de Istorie, Ștefan  Greceanu, după care traseu normal. Nu se pot utiliza stațiile: Mihai Bravu, Neajlov, Tanin, Stadion, Poștei.

Traseul 7: Dorobanțul – Bariera Rudului

-pe  sensul  Dorobanțul – Centru, traseu normal până la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Armași, stânga Armași, Lupeni, Ștefan cel  Mare, Nicolae  Bălcescu cu  stație la  Muzeul  de  Istorie, după care ruta cunoscută. Nu se pot efectua stațiile: Școala 9 și Biserica Armoniei.

– pe sensul Bariera Rudului – Dorobanțul ruta nu se modifică.

Traseul 22/22b: Auchan/Selgros – Bariera Unirii

– pe sensul  Auchan/Selgros – Bariera Unirii ruta nu se modifică.

– pe  sensul Bariera  Unirii – Auchan/Selgros, se vor  parcurge  străzile:  Lupeni, după  care dreapta pe străzile Ștefan cel Mare și Nicolae Bălcescu, având stație la Muzeul de Istorie, după care se parcurge ruta cunoscută. Nu se pot efectua stațiile: Școala 9 și Biserica Armoniei.

Traseele  28, 36, 44b, 106: Centru – UZTEL

– pe  sensul  Centru –UZTEL,  traseu  normal  până  pe str. Buna Vestire, după care se  vor  parcurge  străzile: Mircea cel Bătrân, Grădinari, Mihai Bravu, după care traseu normal. Nu se  pot  utiliza stațiile: Maternitate și Grădinari.

– pe  sensul  UZTEL – Centru,  traseu  normal  până  în  stația  FERO,  după  care  se  vor  parcurge străzile: Grădinari, Armași, Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu cu stație la  Muzeul  de  Istorie. Nu  se  pot  utiliza  stațiile: Maternitate, Grădinari și Biserica Armoniei. Pe acest sens ruta traseului 106 nu se modifică.

Traseul   104: Armoniei – UZTEL

– pe  sensul  Centru – UZTEL:  va avea capăt de linie la Muzeul Petrolului si se vor  parcurge  străzile: Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, Mihai Bravu după  care  traseu  normal. Nu  se  pot  utiliza  stațiile: Armoniei, Maternitate  și  Grădinari.

– pe  sensul  UZTEL – Centru, traseu  normal  până  în  stația  FERO,  după  care se vor  parcurge  străzile: Grădinari,  Armași,  Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae  Bălcescu, Dr. Bagdazar. Nu  se  pot  utiliza  stațiile: Grădinari, Maternitate și Biserica Armoniei.

Traseul  302: FERO– P.I.P.

– pe  sensul  FERO – Centru,  din  stația  FERO se  vor  parcurge  străzile: Grădinari, Armași,  Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, având  stație la Muzeul de Istorie. Nu  se  pot  utiliza  stațiile: Maternitate, Grădinari și Biserica Armoniei.

– pe  sensul  P.I.P.– FERO  ruta nu  se  modifică.

Traseul  305: FERO– ARMAȘI

– pe  sensul  P.I.P.– ARMAȘI, traseu normal până la strada Gh. Lazăr, apoi str. Dr. Bagdazar, cu stație la Muzeul de Istorie, Buna  Vestire, Mircea  cel Bătrân, Grădinari, se va întoarce în sensul giratoriu după care revine pe str. Grădinari și în continuare traseu normal. Nu se pot  utiliza  stațiile: Armoniei, Maternitate și Grădinari.

Traseul  401: HIPODROM – AFI PALACE

– pe  sensul  HIPO – AFI Palace,  traseu normal până la intersecția străzilor Grădinari și Mihai Bravu,  după care  se vor parcurge  străzile: dreapta Mihai Bravu, Apelor, incinta parcare AFI Palace. Nu se pot utiliza stațiile: Mihai Bravu, Neajlov, Tanin, Stadion.

– pe  sensul  AFI Palace – HIPO incinta AFI Palace, se parcurg străzile Apelor, Gh. Doja, Poștei, Apelor, Mihai Bravu, cu stație la Cornățel, Grădinari și apoi traseul normal. Nu se pot utiliza  stațiile: Alexandru Vlahuță, Războieni, Neajlov și Mihai Bravu.

Devierea acestor trasee urbane este impusă de restricționările în circulația rutieră, din zona stadionului “Ilie Oană”, ca  urmare  a  desfășurării  meciului de fotbal  dintre selecționata de seniori a României și selecționata similară a statului San Marino, contând pentru FIFA World Cup 26TM Qualifiers GROUP H.

Față de cele prezentate, intervalul orar de deviere a circulației mai poate suferi modificări, în funcție de indicațiile agenților de Poliție Rutieră ai municipiului Ploiești, care vor fi prezenți în zonă.