Travel MIX a intrat în grila digitală RCS

Redactia -

Travel MIX a intrat în grila digitală RCS

Televiziunea de turism TRAVEL MIX poate fi recepţionată în prezent şi de abonaţii reţelei de telecomunicaţii RCS&RDS, în sistem digital la nivel naţional.

RCS&RDS este liderul de piață pentru servicii de televiziune şi internet din România și, în prezent, oferă tuturor abonaților din sistemul digital un canal tv profilat pe promovarea turismului autohton și internațional: TRAVEL MIX.

Pe lângă furnizarea serviciilor de internet, televiziune prin cablu, satelit (DTH), IP-TV, operatorul RCS&RDS oferă și telefonie fixă și mobilă, fiind și cel mai mare furnizor alternativ de servicii de telefonie fixă din România.

În prezent, telespectatorii au la dispoziţie o nouă sursă de inspiraţie pentru călătoriile lor și modalități diverse de petrecere a timpului liber în spaţii destinate exclusiv relaxării, iar operatorii din turism își pot prezenta serviciile turistice unui număr mult mai mare de potențiali clienţi.

“Mulţumim echipei RCS&RDS pentru introducerea canalului în grila de programe! Acest parteneriat reprezintă un pas foarte important în evoluţia postului de televiziune. Consider că era necesar ca, printre canalele comerciale, publicul din România să aibă acces şi la un canal de turism românesc, un canal tv care promovează turismul în toate formele lui.

Obiectivul nostru este să ţinem cont de cerinţele publicului, să realizăm emisiuni de interes, astfel încât să intrăm în casele şi în sufletul tuturor românilor. Vrem să fim cât mai aproape de telespectatori, să oferim programe cât mai diversificate, să contribuim la dezvoltarea României şi a turismului autohton”.

Canalul de turism TRAVEL MIX este prezent pe piața din România din 2011, iar obiectivul său este acela de a promova turismul cât mai bine, în toate formele lui: călătorie, afaceri, cultural, medical, religios, agroturism, ecoturism, etc. și de a oferi posibilitatea tuturor să descopere noi destinații turistice.

Televiziunea TRAVEL MIX poate fi recepţionată și de abonaţii UPC Digital Naţional – canalul 309, Ines IPTV, AdNet Telecom, pe tableta, telefon mobil şi pe internet, la adresa www.travelmix.ro/live

În prezent Travel Mix reprezintă o sursă de informare tematică pentru toţi telespectatorii, un canal de marketing cu vizibilitate naţională pentru operatorii din turism, şi o resursă didactică în industria ospitalităţii.

Televiziunea TRAVEL MIX aparţine companiei de media MIXMONTAN SRL, firmă care are în portofoliu Televiziunea Regională Valea Prahovei TV, Ziarul Valea Prahovei și Reteaua de Radio – Best FM.