Trei străzi din cartierul ploieștean Mimiu vor fi asfaltate cu peste 6,3 milioane de lei!

Daniel Dimache -

Trei străzi din cartierul ploieștean Mimiu vor fi asfaltate cu peste 6,3 milioane de lei!

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Relații Internaționale, informează comunitatea locală că, prin atragerea fondurilor europene, se va realiza reabilitarea sistemului rutier, constând în asfaltarea unor străzi, ceea ce va permite îmbunătățirea accesului la servicii al persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

Valoarea totală a proiectului finanțat în cadrul Programului Operațional Regional este de 6.395.927, 69 lei, din care valoarea eligibilă se situează la 3.077.845,57 lei.

Străzile care urmează să intre în reabilitare sunt: Mimiului, Fabricilor și Brădetului.

În prezent, aceste artere de circulație sunt neasfaltate.  Se estimează că de această investiție vor beneficia peste 1000 locuitori.

Precizăm în acest context că, strada Mimiului are o lungime de 654 metri, iar suprafața totală a lucrărilor în infrastructura străzii amintite va fi de 5627 mp. De asemenea, strada Fabricilor înregistrează o lungime de 785 metri, cu o suprafață totală a lucrărilor de 8255 mp.

Totodată, strada Brădetului are o lungime de 260 metri și va beneficia de lucrări în suprafață totală de 1584 mp.