Uite N’Doye, nu-i N’Doye!

Redactia -

Învoit pentru o zi de la reunirea de după Anul Nou, potrivit preşedintelui Comitetului Director al FC Astra Ploieşti, Petrică Buduru, căpitanul „dracilor” din finalul turului, senegalezul Ousmane N’Doye (foto; www.sport.ro), şi-a mai luat, ca de obicei, cu de la sine putere, încă vreo două „libere”. Aşa că, ai săi coechipieri nu ştiau mai nimic de el, la vizita medicală de la Institutul Naţional de Medicină Sportivă de la Bucureşti, acolo unde s-au prezentat pentru controlul de specialitate de la început de an. Un alt căpitan al Astrei, Lucian Goian, a declarat însă că a auzit că N’Doye nu prea ar mai vrea să vină la Astra, însă nu ştia nimic sigur în acest sens. Japonezul Seto Takayuki a râs când a fost întrebat de colegul său de echipă, spunând că la Ousmane se ştie că mereu întârzie.

Aflat în studioul emisiunii Verso, de pe „gsptv”, Buduru a dialogat, prin telefon, cu jucătorul african, care i-a promis că va ajunge cât poate de repede în România. Conducătorul Astrei a afirmat, recent, că se vor face toate eforturile pentru a i se plăti lui Ousmane N’Doye suma de 70.000 de euro,  în vederea prelungirii contractului cu clubul de pe „Columbia” cu încă un an calendaristic. Numai să vină odată în „9 Mai”! Cât îl priveşte pe Seto, japonezul nu ar zice nu, nici el, unei plecări la Dinamo, ca şi de-acum foştii săi coechipieri, Sorin Strătilă şi Cosmin Matei, dar a afirmat că  nu a negociat nimic, deocamdată, cu oficialii lui Dinamo. Dar timp mai este destul pentru un viitor transfer, atâta vreme cât se observă clar că orientarea actuală de la club este de a se vinde tot ce se poate şi a nu se aduce (mai) nimic în loc.