Ultima reprezentație a Petrolului pe arena Ilie Oană, în sezonul regular. Altădată, Viitorul era „carne de tun”, la Ploiești!

Dragos Trestioreanu -

La cea din urmă prezență pe propriul teren, în sezonul regular al campionatului Ligii 1 Orange, Petrolul va avea un adversar pe care, în trecutul apropiat, îl bătea fără probleme, aproape, și mai făcea și spectacol, cu acele prilejuri. De anul trecut, situația s-a schimbat radical, clubul găzarilor intrând în procesul de insolvență, iar performanțele au dispărut cu totul, culminând cu ocuparea, pentru multă vreme, în ediția 2015-2016, a ultimei poziții din ierarhie. Duminică, 21 februarie, Petrolul va primi, din postură de „lanternă roșie”, vizita trupei de pe locul 3, Viitorul Constanța, care are în componența actuală patru foști echipieri ai „lupilor: Ioan Filip, transferat în vara lui 2015, dar absent acum din cauza cumulului de cartonașe, Peterson dos Santos Pecanha, Vlad Rusu – ultimii doi achizionați în pauza competițională de iarnă, și Pablo de Lucas Torres, repatriat de la Beitar Ierusalim, în ultimele zile ale cantonamentului din Antalya al formației pregătite de Gheorghe Hagi. Ambele combatante ale confruntării din etapa XXV-a, penultima a returului, au debutat cu stângul în acest an, Petrolul – la CS Universitatea Craiova, scor: 0-2, iar Viitorul, la Ovidiu, 1-2 cu CSMS Iași. Cum amândouă au nevoie de puncte, prima pentru play-out, a doua, pentru play-off, se prefigurează o partidă de „care pe care”, diferența din ierarhie urmând a fi anulată – așa sperând antrenorul gazdelor, Constantin Schumacher (foto; www.fcpetrolul.ro) – de determinarea „galben-albaștrilor” de a obține primul lor succes din 2016.

La conferința de presă premergătoare acestei dispute, Schumacher a declarat că apreciază drept accident eșecul din Bănie și este convins că actuala echipă a Petrolului va arăta o cu totul altă față în fața propriilor suporteri, la cel din urmă joc de acasă din sezonul regular. Tânărul tehnician a spus că „îmi pare rău că am început cu stângul acest an, pentru că aveam, cu toţii, alte aşteptări. Dar, cred în continuare în jucătorii pe care îi antrenez şi sunt sigur că meciul de la Craiova a fost un accident. Acolo, a fost primul contact cu fotbalul românesc pentru foarte mulţi dintre jucătorii noştri, nu s-au adaptat nici la suprafaţa de joc, dar asta nu-i o scuză, ci noi suntem vinovaţi pentru înfrângere. Trebuie să uităm acel meci şi trebuie să ne gândim la cel de duminică, unul foarte important pentru noi. Jucăm cu o echipă bună, care, din punctul meu de vedere, are posibilităţile necesare să se lupte pentru titlu, însă, indiferent de numele adversarului, noi nu ne gândim decât la faptul că trebuie să câştigăm fiecare meci, de aici înainte. Sper ca, duminică, să vina prima victorie, una pe care ne-o dorim cu toţii, şi îmi mai doresc și ca echipa să se ridice la pretenţiile oraşului Ploieşti, să aibă o atitudine mult mai pozitivă faţă de cea avută la Craiova şi, bineînţeles, sper ca suporterii să vină şi să ne susţină. Nu plecăm cu şansa a doua cu nicio echipă cu care vom juca! Petrolul este o echipă de tradiţie, jucătorii au valoare şi trebuie să înţelegem cu toţii că avem o mare şansă de a rămâne în prima ligă şi că putem face acest lucru! Sunt convins că echipa aceasta poate să facă multe lucruri bune şi cred că, începând cu următorul meci, vom arăta cu totul altfel”. Tehnicianul a fost urmat, la conferința de presă, de doi dintre nou-veniți, fundașul Constantin Mișelăricu și mijlocașul Daniel Ionel Stana, primul – ca și antrenorul lui actual, de altfel – trecând pe la… Viitorul și cunoscând bine echipa lui Gică Hagi, iar al doilea având câteva ediții de prim eșalon, motiv pentru ei să declare că sunt optimiști înaintea duelului din ultima zi a week-end-ului.

Cum este firesc, după o înfrângere clară și neașteptată totuși, ulterior unui sejur de pregătire și jocuri apreciat drept promițător, cel de trei săptămâni de la Lara, din Turcia, Schumacher va încerca să vină cu unele noutătți strategice, dar și nominale, în primul „11”, așa cum a și recunoscut, dar fără a și le dezvălui: „Cum terenul de pe arena Ilie Oană este destul de bun pentru această perioadă a anului, necomparându-se cu cel de la Craiova, putem să ne dezvoltăm jocul. Vor fi câteva schimbări, dar cert este că, de fiecare dată, jucătorii care se vor antrena foarte bine vor și intra în echipă. Singurul care nu poate evolua încă este Astafei, cel căruia sperăm ca, săptămâna viitoare, să i se rezolve situaţia, sosindu-i documentele necesare pentru a putea fi legitimat. Astfel încât, el să fie apt pentru întâlnirea de la Timişoara. Daniel Stana a reluat mai de curând antrenamentele după accidentarea ușoară suferită în Antalya, urmând a fi, și el, bun de joc, în curând. Pe Andrei Peteleu nici nu l-am văzut de când am venit la Petrolul, fiind problema conducerii ce se va întâmplă cu el. În privința lui Hamza Younes, care știu că era iubit aici, trebuie să precizez că, din păcate, nu putea fi legitimat, fiind jucător extracomunitar, și – deși liber de contract – cluburile aflate în insolvență nu au permisiunea de a achiziționa astfel de fotbaliști”. Rămâne însă de văzut cum a putut Dinamo București, pe vremea când nu ieșise din insolvență, să-i legitimeze pe extracomunitarii Abn Hatem Elhamed (israelian) și pe Marcel Essombe (camerunez), cel din urmă autorul unei „duble”, sâmbătă seara, la acel 4-0 obținut de „câini”, în dauna Concordiei Chiajna, noua grupare a lui… Hamza. Tunisianul nu a putut debuta din cauza neprimirii certificatului internațional de transfer, situație identică aceleia a fostului bine cunoscut internațional ucrainean Artem Milevski, actual coechipier al nord-africanului.

Constantin Schumacher ar putea, eventual, opta contra Viitorului pe următoarea formulă de început: Cobrea – Mișelăricu, Benga, Prestia, Pulhac – Bucșa – Pacar, Ziani, L. Marinescu, Zoubir – Paolucci, avându-i drept rezerve pe portarul I. Popescu și pe jucătorii de câmp Al. David, Begeorgi, Inez, Guerriero, Varga, Michail. Dar, vom vedea ce va fi abia la ora startului întâlnirii cu Florin Cernat și coechipierii acestuia.

Comisia Centrală de Arbitri, prin responsabilul său de profil, a ales brigada ce va oficia duminică, 21 februarie, de la ora 18.00, la meciul dintre Petrolul și Viitorul, care va fi preluat în direct de către televiziunile Look TV, DigiSport și Dolcesport, ultimele două pe primele canale ale lor. Astfel, la centru a fost delegat bucureșteanul Marcel Bârsan, care va fi asistat de către concitadinul lui, Andrei Constantinescu, și de brăileanul Marius Marchidanu, rezerva arbitrului fiind Ionuț Coza, din Cernica, județul Ilfov. Observatorul pentru arbitraj vine de la Cluj și este fostul asistent cu ecuson FIFA, Patrițiu Abrudan, tatăl fotbalistului Octavian Abrudan, ex-Milsami Orhei. Liga Profesionistă de Fotbal a optat tot pentru un bucureștean, ca observator de joc, Mircea Călin.