Un alt derbi pe „Ilie Oană”. Mulțescu trebuie să facă încă un… hocus-pocus, cu Petrolul, și să treacă și de FC Argeș, „echipa-cumpănă” a lui Leo Grozavu!

Dragos Trestioreanu -

Un alt derbi pe „Ilie Oană”. Mulțescu trebuie să facă încă un… hocus-pocus, cu Petrolul, și să treacă și de FC Argeș, „echipa-cumpănă” a lui Leo Grozavu!

Anul trecut, pe 4 octombrie, într-o joi după-amiază, motiv pentru care galeriile combatantelor au boicotat meciul, ca protest față de programarea apreciată drept total nepotrivită a acestuia, de către televiziunile deținătoare de drepturi exclusive de transmisie a Ligii a II-a, FC Petrolul Ploiești a capotat la Pitești, pe arena Nicolae Dobrin, în fața echipei FC Argeș, cu un scor de forfait: 0-3, după golurile lui Vasile Buhăescu, Ionuț Năstăsie și Vasile Gheorghe! La revenirea acasă, la „Ilie Oană”, învinșii au fost așteptați de mai mulți ultrași, antrenorul principal de-atunci, Leo Grozavu, fiind ținta principala a reproșurilor acestora. Peste numai 15 zile, a venit și anunțul demiterii lui Grozavu, insuccesul din Trivale fiind principalul capăt de acuzare, la vremea respectivă.

Astăzi, 10 aprilie, de la ora 19.00, pe cel mai mare stadion din Ploiești se va desfășura returul acelui meci „horror” pentru fanii Petrolului, care au avut – și au – în minte exclusiv promovarea în vara lui 2019! Speranțele sunt, din nou, foarte mari, instalarea recentă pe bancă a lui Gheorghe Mulțescu (foto sus, alături de ofițerul de presă al clubului găzarilor, Ionuț Pană) reaprinzând în suflete sentimentul unei reușite la capătul acestui sezon oficial. Însă, Mulțescu sr. are parte de probleme importante de efectiv, acel 2-0 în dauna Aerostarului – a doua victorie consecutivă, după 1-0 cu „U” Cluj – lăsându-se și cu pierderea axului defensivei, folosit cu succes în ambele partide, Sebastian Ghinga-Cristian Pușcaș, cei doi fiind suspendați în etapa intermediară pentru cumul de cartonașe.

Drept urmare, cel supranumit SMURDUL a reîntregit în lotul de 18 pregătit pentru revanșa contra Argeșului întreg contingentul de fotbaliști străini din efectiv, după ce grecul Georgios Sarris și armeanul Edgar Malakyan nu făcuseră deplasarea în Moldova, fiind inapți de joc, atunci. Azi însă, ei i se vor alătura celuilalt grec, Chrysovalantis Kozoronis. În afara celor trei, vor mai fi înscriși în raportul de joc portarii Cezar Lungu și Mirel Bolboașă, plus jucătorii de câmp Florin Borța, Alberto Olaru, Lucian Cazan, Alexandru Țigănașu, Valentin Țicu, Dan Bucșa, Marius Chindriș, Laurențiu Marinescu, Saim Tudor, Cătălin Ștefănescu, Robert Moldoveanu, Sergiu Arnăutu și Bogdan Rusu, cel din urmă fiind sărbătoritul acestei săptămâni, la împlinirea vârstei de 29 ani, ieri, pe 9 aprilie. Îi dorim, lui Bogdan, la mulți ani și să marcheze astăzi, pentru prima oară, în echipamentul galben-albastru!

În astfel de condiții, se anticipează un cuplu de apărători centrali format din Bucșa și Cazan sau menținerea celui dintâi la „închidere”, acolo unde a evoluat foarte bine atât împotriva ardelenilor, cât și a moldovenilor, la Bacău și marcând al doilea – și ultimul – gol al întâlnirii, urmând ca partenerul de tandem al fostului echipier al Sportului Studențesc București să fie un fotbalist „U 21”, Țicu. Situație în care, Gigi Mulțescu – care trebuie să mai facă încă un… hocus-pocus, în seara aceasta, și să-i iasă, cu Petrolul, a treia victorie consecutivă din al patrulea mandat al său la clubul găzarilor – ar apela la doi „U 21” în poate cel mai important compartiment din confruntarea cu Argeșul, o echipă ce stă foarte bine pe planul atacului! Rămâne de văzut cât de inspirat va fi experimentatul tehnician. Dacă o să fie ca și până acum, totul ar fi OK!

Și FC Argeș va aborda returul de la Ploiești cu un alt antrenor principal decât în „prima manșă”, destul de recent olteanul Emil Săndoi fiind pus pe liber și înlocuit cu un localnic, fost fundaș stânga, odată, în trupa „alb-violetă” – Augustin Eduard. Deși obiectivul promovării, organizarea nepermițându-i să acceadă în Liga 1, nu există, Argeșul are un mare avantaj: nu a jucat sub presiunea rezultatului nici până acum și nu va juca nici acum, putând fi în stare astfel de orice rezultat! Eduard are la dispoziție un lot echilibrat, cu apărători tineri, înalți și puternici, cu mijlocași capabili să țină „la bătaie”, destui cu experiență, iar ofensiva este, repet, capitolul forte al oaspeților de acum ai Ploieștiului, nu întâmplător atacanții Vasile Buhăescu, iar el, un ex-petrolist din mandatul lui Vivi Răchită, și Cătălin Barbu aducând victoria, în runda trecută, pe 7 aprilie, la Oradea, în dauna Luceafărului, cu scorul de 2-1, reușita gazdelor, de 1-1, fiind opera francezului François Yabré Tobasegnou. Bref, o adevărată nucă tare pentru Petrolul acest FC Argeș!

Din nou, Comisia Centrală de Arbitri respectă un derbi al ligii secunde de fotbal, delegând la meciul dintre FC Petrolul și FC Argeș un central din lotul Ligii I, vâlceanul Adrian Comănescu, care revine la Ploiești după ce a condus ultima oară, pe aceeași arenă, pe 7 decembrie 2015, un meci al falimentatului SC FC Petrolul, cu Dinamo București. Un joc pierdut atunci de „lupi” cu 1-2, după ce au condus prin reușita, cu capul, a actualului jucător al Concordiei Chiajna, tunisianul Sofien Moussa, iar… Dan Bucșa putea face 2-o, însă balonul șutat violent de el a lovit stâlpul drept al buturilor lituanianului Vytautas Cerniauskas, la poarta de la peluza 1! Dinamoviștii, antrenați de Mircea Rednic, unul dintre predecesorii din acel an ai lui Mihai Stoichiță la Petrolul, au egalat prin autogolul lui Alexandru Tudose, forțat de către… actualul stelist Harlem-Eddy Gnohere, de care găzarii se dispensaseră foarte ușor în vara aceluiași an, iar victoria a adus-o Dorin Rotariu, în minutul 85, printr-o execuție de senzație! Comănescu va fi asistat al cele două linii de lugojeanul Raul Constantin Ghiciulescu și de timișoreanul Andrei Chițoiu Nicolae, rezervă fiind craioveanul Omar Cristian Dumitrică. Observator de joc a fost delegat Marian Lumânare (București), președintele AMF, iar cel de arbitraj – Laurențiu Vărgatu, din Brăila, un fost arbitru-asistent de prim eșalon.

Foto: www.fcpetrolul.ro (Ionuț CĂRBUREANU), www.cristian-anghelescu.ro și fcarges.ro