Un antrenor supărat pe… scorul de forfait al echipei sale – Cosmin Contra

Redactia -

Un antrenor supărat pe… scorul de forfait al echipei sale – Cosmin Contra

Deși nu a mai fost chiar într-atât de frig ca miercuri, 4 decembrie 2013, la meciul din sferturile de finală ale Cupei României-Timișoreana, cu FC Vaslui, acel meci de povestit nepoților, arena Ilie Oană a fost mai puțin populată după trei zile, la Petrolul – Corona Brașov. Oricum, și-așa, destul peste altele din țară, în ultima etapă a turului campionatului Ligii I. La Ploiești, indiferent de vreme, gazonul e gazon și fotbalul mereu la el acasă. Dacă, în privința „galben-albaștrilor”, nu mai avem niciun dubiu că joacă foarte frumos, cu o posesie după modelul catalan, mai puțin eficiența de acolo din fața porților adverse, Corona – ‘lanterna roșie” – nu a venit să facă antjoc, precum Săgeata Năvodari și, mai ales, ACS Poli Timișoara, de exemplu. Motiv pentru care „lupii” și-au putut mulțumi – din nou – în privința spectacolului – suporterii, sâmbătă seară în număr de 6-7.000. Restul până la cei 10.000 cu Vasluiul or fi fost exclusiv spectatori de ora 21.00, nu de 18.00!

Petrolul a debutat „pe pistol”, de Lucas i-a pasat lui Albin, care a „filtrat” pentru Dore, congolezul scăpând singur spre buturile lui Marc, dar – ajuns de Damian, prin fața careului mare – s-a precipitat și, în locul unui lob, a preferat un șut ciudat, de la 18 metri, din poziție centrală, balonul „explodând” în bara orizontală! Se scurseseră doar 30 de secunde de la fluierul lui Alexandru Tudor, venit pe „Ilie Oană”, împreună cu Aurel Onița, să-l onoreze pe Cristian Nica, la ultimul său meci! „RĂMÂNEM MEREU PRIETENI!” – scria pe tricoul roșu având imprimată fotografia cu cei trei arbitri delegați la Petrolul – Corona, care au făcut brigadă în țară și în străinătate ani buni în cariera lor. Înainte de a debuta partida, ploieșteanul Cristi Nica – pentru prima oară la un duel oficial al echipei al cărei junior și antrenor de copii a fost – a primit cadouri de la colegi, foști elevi din arbitraj și de la un bun prieten jurnalist local. Astfel, a ieșit fericit din scenă, mai exact din același spațiu în care a cunoscut, pentru prima oară, farmecul fotbalului. Un cadru familiar și impresionant, la încheierea activității de arbitru-asistent, pentru unul dintre cei mai buni tușieri români de după ’89.

Neemoționați peste măsură de episodul festiv, jucătorii Petrolului au trecut rapid și peste ratarea lui Dore și-au dat drumul la pase, amețindu-i pe brașovenii neobișnuiți să joace pe un așa teren și un astfel de stadion, dar în special în fața unor suporteri despre care antrenorul lor, Ionel Tersinio Gane, a spus că nu ai cum să nu dai totul și să nu joci fotbal în mijlocul unei astfel de reprezentații de gală! Totul mergea strună, avea ștaif, farmec, se vedea abilitatea, dar numai până fața lui Marc, decis să facă un meci mare. În prima repriză, în afara reușitei din penalti a lui Albin, din minutul 17, după ce lui Teixeira, beneficiarul assist-ului măiastru al uruguyanului, portarul Coronei îi barase, cu corpul, drumul din careul mare, fără a avea legătură cu mingea, prilej pentru central să Younes_dupa_gol_rpressport.roarate pe loc și cu fermitate punctul cu var, Petrolul a ratat nu mai puțin nouă ocazii de gol! Cu același vârf împins în postură de ghinionist al serii. Pe bună dreptate, antrenorul principal Cosmin Contra s-a arătat supărat, după meci, de rezultatul final prea mic față de numărul de oportunități de a marca ale jucătorilor săi. „Dacă Dore înscria măcar în două situații dintre cele patru sau cinci pe care le-a avut, cu siguranță că scorul ar fi fost altul” – a declarat Contra, la conferința de presă. Și-a avut pe deplin dreptate, chiar și un fan al oaspeților neputându-se supăra la un 0-7, să zicem, al favoriților săi. Asta mai ales și pentru că, în a doua parte a jocului, petroliștii l-au mai „iertat” pe Marc în alte câteva situații, deși pasele au mers tot șnur. Față de cel dintâi mitan, „lupii” au înscris dublu, Damien Boudjemaa (foto sus, culcându-l pe Vl. Munteanu, sub privirile lui Romario; www.rpressport.ro) fiind beneficiarul, ]n minutul 56, al unei respingeri disperate a lui… Damian, pe care a fructificat-o la colțul scurt, din apropiere, după o combinație cu Albin și Dore, iar „Regele golurilor”, Younes (foto jos, al doilea din dreapta, felicitat de către coechipierii lui; www.rpressport.ro), a fructificat o pasă în urmă a lui de Lucas, „înțepând” balonul spre colțul lung, chiar de pe punctul de la 11 metri. A fost prea puțin, bifându-se tot atâtea ocazii de gol câți jucători a aliniat Petrolul la începutul confruntării! Dacă Dore a irosit patru oportunități de a marca, lui Younes i-a fost de ajuns abia a doua atingere a mingei, după intrarea sa pe teren, pentru a și înscrie! Un șut = un gol, eficacitate 100% în patru minute de prezență în iarbă! Remarcabilă însă gestul lui Cosmin Contra, invitându-i adresată pe fani să îl aplaude, în momentul înlocuirii, pe congolez. Așa se țin în priză fotbaliștii! Una peste alta, omul meciului a fost Romario. Chiar dacă nu a mai marcat, precum împotriva Vasluiului, brazilianul a jucat aproape perfect, recuperând tot ce se putea și… chiar mai mult, a fost pilon de bază al rețelei de pase, a tras echipa după el. Progres imens pentru jucătorul cu numărul 52, care l-a trimis chiar în tribună pe… căpitanul Mustivar, despre care același Contra este convins însă că va da același randament ca Romario, atunci când va apela la el, posibil chiar cu „U” Cluj, duminică, 15 decembrie! Când ai lot, și încrederea este pe măsură! După acest 3-0 (1-0), Hoban și coechipierii lui au trecut pe poziția secundă a ierarhiei Ligii I și vor rămâne pe loc dacă Steaua nu va câștiga la Galați, în dauna Oțelului, duminică seară.

PETROLUL: Pecanha (fără notă, nu a avut ce apăra) – Alcenat 6.5, Hoban (cpt) 7, Enza-Yamissi 6.5, Guilherme 6.5 – Romario 8, de Lucas 6.5 – Boudjemaa 7, Albin 7 (64 – Priso 6.5), Walter Fernandez (9 – Teixeira 7) – Dore 6 (57 – Younes 7). Antrenor: Cosmin Contra.

CORONA: Marc 6.5 – Burlacu 4.5, Tudose 5, Damian 5, Vl. Munteanu 4.5 – Martac 5 (66 – H. Popa 5), Vranjkovic 6 (88 – Dănilă), Dâlbea (cpt) 5, R. Stănescu 4.5 (34 – Miranda 5.5) – Braganca 6 – S. Buș 5.5. Antrenor: Ionel Tersinio Gane.

Au arbitrat: Alexandru Tudor 8 (București) – Cristian Nica 8 (Ploiești) și Aurel Onița 8 (Constanța).

Arbitru de rezervă: Iulain Călin (Ștefănești-Argeș).

Observatori: Mario Agiu, pentru joc, și Augustus Constantin, pentru arbitraj (ambii din București).

Cartonaș galben: Marc (17).

Venit primul la conferința de presă de după meci, tehnicianul oaspeților a avut un discurs echilibrat, recunoscând că, deși le-a cerut jucătorilor săi să pună probleme Petrolului, diferența de valoare a anulat orice plan ante-factum: „Ori de câte ori am recuperat baloanele din jumătatea proprie, nu am reușit să ținem de minge, adversarii – evident mai buni – oprindu-ne din orice fel de construcție. Nu e suficient să vrei, mai trebuie și să poți. Victoria Petrolului a fost absolut meritată, iar când joci pe un astfel de stadion și cu asemenea suporteri alături, plus excedentul de valoare, nu ai cum să ți se pună probleme”. Gane a plecat cu inima împăcată că echipa lui nu avea cum să scoată mai mult, scăpând – de altfel – de la un scor fluviu. În schimb a avut satisfacția că i-a oferit minute unui „puști” de 16 ani, Dragoș Dănilă, „un copil promițător, atacant cum am fost și eu, sperând că debutul într-o astfel de atmosferă îl va stimula mult pe viitor”. Pentru că fotbaliștii lui nu au reușit să aibă un procent mai mare de reușite pe tabelă, omologul ploieștenilor al lui Gane nu a avut un zâmbet la întâlnirea cu jurnaliștii, spunând – chiar trist – că „lucrăm la finalizare încă de când am început campionatul, dar situația tinde să devină cronică, având mereu o sumedenie de ocazii, însă ratând încă foarte mult. Nu am ce reproșa în privința agresivității, în sensul bun al cuvântului, al determinării, al dorinței și ambiției de a juca mereu un fotbal plăcut ochiului, dar irosirea atâtor oportunități de a marca poate să ne coste”! Deocamdată nu, dar mai târziu… Altfel, ieșirea din joc al lui Walter Fernandez, încă din minutul 9, l-a „înnegurat” și mai mult pe Contra, care a declarat că speră să nu fie ceva grav, spaniolul anunțând că a simțit o înțepătură în piciorul drept, după un sprint. În urma unui control de specialitate, se va da și diagnosticul exact, tehnicianul sperând însă că-l va mai avea la dispoziție pe iberic la ultimele două meciuri de campionat din acest an.

 

   

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024