Un autoturism în care se aflau doi adolescenţi s-a răsturnat la Urlaţi

Daniel Dimache -

Un autoturism în care se aflau doi adolescenţi s-a răsturnat la Urlaţi

Un accident rutier cu victime s-a produs în orașul Urlați, cartier Cherba, în această dimineață, în jurul orei 03:45. 

Echipajele de intervenție ajunse la locul solicitării, au constatat faptul că un autoturism a pierdut controlul și s-a răsturnat pe o parte.

În vehicul se aflau două persoane: o fată în vârstă de 14 ani, încarcerată și un bărbat în vârstă de 19 ani. Imediat, s-a procedat la extragerea victimei minore din autoturism, prin metode specifice de descarcerare, pompierii fiind nevoiți să decoperteze plafonul mașini.
Ulterior, ambele victime au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital de echipajele SAJ și SMURD, pentru investigații suplimentare.
Fata a suferit următoarele vătămări – traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic, fractura claviculă stânga şi fractură humerus drept, traumatism genunchi drept.
Băiatul – Traumatism toracic, traumatism membru inferior drept.