Un distribuitor de pizza din Ploieşti, Andrei Constantin, merge să joace baschet în ţara lui Magic Johnson

Redactia -

Potrivit cotidianului ProSport, un student ploieştean, distribuitor de pizza în timplul său liber, dar şi pasionat practicant de streetbasket (baschet de stradă, în traducere), Andrei Constantin (foto: www.prosport.ro), va fi prezent în week-end, la Miami, oraşul campioanei din NBA, Heat, la Campionatul Mondial 3×3, care se va desfăşura sub egida FIBA. Constantin va face parte din echipa Sport Arena UPB, el remarcându-se, de opt ani, pe terenurile de profil de la Universitatea Politehnică din capitala ţării Andrei_Constantin_baschet_prosport.ro_20.IX.2012noastre. Deşi este din Ploieşti şi a jucat baschet de la vârsta de… patru ani, apoi la juniori, dar şi în eşalonul secund, Andrei nu a putut s-o facă şi pentru multipla campioană din oraşul său de baştină, CSU Asesoft.

În schimb, ar putea să reuşească să le ia ochii unor celebri baschetbalişti de la Miami Heat, care vor fi prezenţi în tribunele de la Miami Beach, pentru a urmări FIBA 3×3 World Tour Final, un fel de Turneu al Campionilor baschetului de stradă, precum LeBron James, Dwyane Wade, Chris Bosh sau Ray Allen. Cum premiul câştigătorilor va fi de 30.000 de euro, ploieşteanul ar putea primi, într-un week-end, prin partea care i-ar reveni, mai mult decât salariul său pe un an, ca distribuitor de pizza în Ploieşti!

Anul acesta, Andrei Constantin a fost finalist la „Sport Arena Bucharest Challenger” şi şi-a câştigat, apoi, biletul pentru marea competiţie din Statele Unite ale Americii la Mastersul de la Istanbul. La Miami, ca şi în Turcia ori la Bucureşti, îl are drept coechipier pe spaniolul care are şi cetăţenie română, Angel Santana, campion naţional al ediţiei 2011-2012, cu echipa CSU Asesoft Ploieşti, dar transferat în vară la nou-promovata Farul Constanţa, oraş în care va urma cursuri de controlor de trafic aerian şi va juca şi baschet normal, cel cu 5 jucatori de o parte şi de alta a terenului.