Un DJ de la țară s-a ales cu dosar penal pentru difuzare de muzică fără drepturi de autor

Daniel Dimache -

Un DJ de la țară s-a ales cu dosar penal pentru difuzare de muzică fără drepturi de autor

Tânăr de 19 ani, cercetat pentru reproducere neautorizată de programe pentru calculator pe un sistem de calcul în modalitatea instalării, stocării şi rulării, respectiv de reproducere a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea sau consimţământul titularilor drepturilor recunoscute de lege

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat cercetări într-un dosar penal, care viza un tânăr de 19 ani, DJ, din comuna Măneciu, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de reproducere neautorizată de programe pentru calculator pe un sistem de calcul în modalitatea instalării, stocării şi rulării, respectiv de reproducere a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea sau consimţământul titularilor drepturilor recunoscute de lege.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în calitate de DJ în incinta unui club, ar fi reprodus în mod neautorizat – prin copiere de pe internet – opere muzicale şi programe pentru calculator, pe care le-a stocat, fără consimţământul/acordul titularilor drepturilor de autor şi conexe, pe un laptop, în scopul comunicării publice în incinta locaţiei. Prin activitatea infracţională desfăşurată a adus titularilor drepturilor de autor un prejudiciu estimat la 8.907 lei, informază Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

Dosarul în cauză a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte cu propunere de întocmire a rechizitoriului și sesizare a instanței competente.