Un elev de la Școala ”Sfânta Vineri” Ploiești și-a pierdut viața în timpul orelor de curs

Daniel Dimache -

Un elev de la Școala ”Sfânta Vineri” Ploiești și-a pierdut viața în timpul orelor de curs

Un elev de școală primară, în vârstă de 10 ani, a decedat, astăzi dimineață, după ce a leșinat în timpul orelor de școală. Băiatul era elev în clasa a II-a la Școala ”Sfânta Vineri”, din Ploiești. La un moment dat, copilul a intrat în stop cardio-respirator chiar în timpul orelor de curs. A fost solicitat un echipaj al ambulanței, fiind efectuate manevre de resuscitare. Băiatul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Încă îi mai bătea inima, însă intrase deja în stare de comă. Timp de circa 45 de minute medicii de la spital au depus eforturi pentru a-l resuscita, însă nu au putut decât să înregistreze decesul, într-un final. Poliția face o anchetă privind acest caz, pentru a stabili condițiile în care s-a petrecut tragedia.

(Fotografie cu caracter ilustrativ)