Un fost adversar al „lupilor”, chemat iar la echipa națională „U 18”. L-or fi ochit și scouterii Petrolului?

Dragos Trestioreanu -

Un fost adversar al „lupilor”, chemat iar la echipa națională „U 18”. L-or fi ochit și scouterii Petrolului?

În ultima etapă a turului ediției 2017-2018 a campionatului Seriei a III-a din al treilea eșalon național de fotbal, Petrolul s-a deplasat pe terenul echipei SC Popești-Leordeni, acolo unde trebuia neapărat să câștige pentru a mai putea ierna pe prima poziției a ierarhiei. Iar asta după ce contracandidata la promovare, AFCM Alexandria, o învinsese cu 1-0, cu o zi mai devreme, pe Astra 2. Cine a fost pe arena de la marginea Bucureștiului, pe o vreme câinoasă, ori a urmărit partida live pe FCP TV (www.sportonlineph.ro) își aduce perfect aminte cât de greu le-a fost găzarilor astunci de a se impune. A fost, finalmente, 2-1 și s-a terminat astfel prima jumătate a întrecerilor în postură de campioni de toamnă. Atunci, de la trupa antrenată de Viorel Dinu I, am remarcat un portar înalt, măsurând 1,90 metri, bine făcut, curajos și inspirat în intervenții. Am fost foarte mirat, la primirea unei copii din raportul de joc, în care erau menționate numele și anii de naștere a echipierilor gazdelor, când am văzut datele statistice.

Goal-keeper-ul echipei SC Popești-Leordeni, David Andrei Ionuț Luigi Duțu (câte prenume!), are drept an de naștere 2000, văzând lumina zilei de… Ziua Copilului! Deci, atunci când a apărat foarte bine în meciul cu trupa găzarilor avea 17 ani și aproape șase luni! Cu toate acestea, antrenorul său i-a pus pe braț… banderola de căpitan, pe care Duțu a onorat-o de-altfel, exasperându-i pe atacanții adverși, chiar dacă a fost nevoie să plonjeze adesea, ca un kamikaze, în noroiul din careul mic (vezi foto)!

Dar, Duțu – portar care a început fotbalul, potrivit www.libertatea.ro, la un club particular, Pressing, trecând apoi pe la Sportul Studențesc, Rapid și FC Voluntari, până să ajungă la actuala sa echipă din Liga a III-a, SC Popești-Leordeni – fusese ochit de către selecționerul echipei naționale de juniori „U 18”, fostul rapidist și dinamovist Florin Bratu, încă din vară. Bratu l-a chemat atunci la lotul de profil, debutându-l pe 31 agust 2017, așa cum noteaza siteul www.transfermarkt.de, cel care nu i-a stabilit însă și o cotă, fiind prematură pesemne.

David a ajuns, fiind liber de contract, de la Rapid, la SC Popești-Leordeni, pe data de 1 iulie 2016, în returul sezonului în care Dan Alexa i-a promovat pe „vișinii” în Liga 1 (2015-2016), actualul tehnician al liderului turului întrecerilor din Liga a II-a, Dunărea Călărași, trecându-l în raportul de joc, ca rezervă, la partida de la SC Bacău. David Andrei Ionuț Luigi Duțu i-a mărturisit reporterului cotidianului Libertatea că îi admiră pe portarii lui Manchester United, tizul spaniol David de Gea, și Real Madrid, costaricanul Keylor Navas. De remarcat că, la echipa națională de juniori „U 18” a României, el este considerat al treilea apărător al buturilor, după Ionuț Rusu, de la Lazio Roma, și Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaș), și este coechipier cu un fost adversar din Seria a III-a a Ligii a III-a, mijlocașul Radu Chiriac, de la Astra 2.

Scouterii Petrolului l-or fi ochit, atunci, pe David Duțu? Dacă da, atunci o cooptare a lui – de ce nu? – din această iarnă la echipa „lupilor”, chiar dacă mai este încă sub contract, ar fi chiar o lovitură pe piața transferurilor. De ce să nu aibă și Petrolul un… Gianluigi Donnarumma al său? Mai ales că îl cheamă și… Luigi!

Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)