Un fost campion și câștigător al Cupei României, cu Petrolul, s-a stins din viață

Redactia -

Un fost campion și câștigător al Cupei României, cu Petrolul, s-a stins din viață

Marți, 10 septembrie 2013, a fost o zi tristă pentru simpatizanții echipei Petrolul Ploiești, încă o fostă glorie din formația care a cucerit Cupa României, în 1963, și ultimul titlu național, trei ani mai târziu, a plecat la cer, după o lungă și grea suferință. Diagnosticat cu ciroză hepatică, fosta extremă stânga a trupei găzarilor, Constantin Moldoveanu (foto, în stânga, alături de fostul coechipier, Dumitru Munteanu; www.ligaluiadita.ro), s-a luptat cu boala până în ultima clipă, cedând cu 45 de zile înainte de a împlini vârsta de 70 de ani. Așa cum se duelase pe vremuri cu marea echipă a lui Liverpool, în toamna lui 1966, atunci când deschisese drumul, printr-un gol marcat dintr-o pozție dificilă, în poarta galezului Thomas Johnstone Lawrence, spre un fabulos succes în dauna „cormoranilor”, care nu a mai putut fi reeditat de atunci de nicio altă echipă din România, s-a bătut și în ultimele luni de viață, cu speranța unei vindecări miraculoase. Costică Moldoveanu și-a lăsat amprenta și asupra finalei Cupei României, din urmă cu trei ani, când punctase două ori, în fața Siderurgistului Galați, într-un meci încheiat cu scorul de 6-1!

De-a lungul carierei sale de jucător, Moldoveanu a impresionat prin șuturile sale năpraznice și prin viteză, dublate de o ambiție și o inteligență ieșite din comun. Pentru că așa erau vremurile pe atunci, el neevoluând pentru Steaua sau Dinamo, nu și-a făcut loc decât o singură dată, la meciul cu Uruguayul, în echipa națională a României. Ca antrenor, a fost recunoscut ca fiind mână forte, un adept al disciplinei spartane și un ambițios peste măsură, ca și atunci când s-a aflat pe gazon. Constantin Moldoveanu a fost șeful Centrului de Copii și Juniori al clubului găzarilor, în generațiile de atunci fiind crescut căpitanul de astăzi al „lupilor”, Laurențiu Marinescu. Regretatul dispărut din viață era un veritabil profesionist al construcțiilor cu bătaie mai lungă, la Petrolul, toți iubitorii de galben și albastru purtându-i un mare respect și o dragoste veșinică. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe soției și fiicei sale!