Un fost deputat părăseşte PDL pentru a-i urma pe Volosevici şi Gunia în PMP

Redactia -

Un fost deputat părăseşte PDL pentru a-i urma pe Volosevici şi Gunia în PMP

Încă un politician părăseşte PDL Prahova, după ce senatorul Volosevici şi deputatul Dragoş Gunia au demisionat şi s-au înscris în Partidul Mişcarea Populară. Este vorba despre Cristian Burlacu, cel care a fost deputat PDL în mandatul 2008-2012.”Începând cu 1 februarie a.c., am demisionat din Partidul Democrat Liberal şi din funcţiile de secretar executiv şi preşedinte al Comisiei de strategii politice a P.D.L. Prahova şi de preşedinte al P.D.L. Sinaia şi am devenit  membru al Partidului Mişcarea Populară”, anunţă Cristian Burlacu într-un comunicat de presă.
„Intenţionez ca, din această nouă poziţie, să îmi continui, la un nivel superior, activitatea politică, alături de echipa care a crezut în mine şi care îmi împărtăşeşte credinţa în valorile şi forţa dreptei autentice din România, echipă care ştiu că nu se va da în lături să continue lupta pentru promovarea acestora.
În anii în care am activat ca  deputat de Valea Prahovei, sper că am dovedit că se poate face politică, onest şi eficient, numai şi numai respectând legea şi interesele cetăţenilor şi, prin noua mea opţiune, intenţionez să pot demonstra acelaşi lucru, pentru că, indiferent de poziţia pe care o ocup, eu nu mă pot schimba!
Le mulţumesc pentru onestitate acelora dintre foştii mei colegi din P.D.L., care au rămas fideli crezului nostru comun, şi sper să ne regăsim cu toţii, mai puternici, mai motivaţi şi mai optimişti, cât mai curând!”, mai afirmă fostul deputat PDL.