Un incident în trafic s-a lăsat cu două dosare penale

Redactia -

Un incident în trafic s-a lăsat cu două dosare penale

Incident în trafic soldat cu două dosare penale – unu pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere și un altul pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi „port ilegal de armă albă

 

În ziua de 17.09.2013, în jurul orei 16.10, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Ploieşti, au fost sesizaţi despre faptul că pe str. Bulevardul Republicii din Ploiesti, la trecerea de pietoni din dreptul Parcului Toma Socolescu/Casa de Cultură a Sindicatelor, a avut loc un incident între un pieton şi conducătorul unui autoturism, situaţie în care conducătorul autoturismului a ameninţat cu un corp contondent, iar pietonul a lovit cu piciorul în aripa stângă spate a autoturismului, provocand îndoirea acesteia pe o suprafaţă de circa 20 cm diametru.

Cei în cauză au fost depistaţi şi conduşi la sediul Poliţiei, iar, în urma efectuării controlului autoturismului, în portbagaj, a fost găsit un obiect tăietor, gen „cosor”, având lama ascuţită, curbată, cu lungimea de cca. 25 cm şi coada de metal, de cca. 50 cm lungime.

Pietonului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, iar conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi „port ilegal de armă albă”.