Un internațional „U 21” din Republica Moldova, plăcut de Dinamo și refuzat recent de Petrolul, a semnat vineri, pe 5 ani, cu… Astra!

Dragos Trestioreanu -

Un internațional „U 21” din Republica Moldova, plăcut de Dinamo și refuzat recent de Petrolul, a semnat vineri, pe 5 ani, cu… Astra!

Marți, 18 septembrie 2018, pe siteul www.fcpetrolul.ro, s-au dat informații despre meciul-test al „lupilor”, la Păulești, cu echipa locală, CS, antrenată de către fostul găzar Ciprian Pura. Printre altele, s-a postat și cea potrivit căreia Leo Grozavu și staff-ul tehnic al „lupilor” l-a avut, reamintesc, câteva zile la antrenamente și pe un internațional „U 21” din Republica Moldova, ultima oară jucător la Zimbru Chișinău.

Victor Stînă, un mijlocaș ofensiv în vârstă de 20 de ani, a fost în probe, în vară, la Dinamo București, iar antrenorul principal al „câinilor”,. Florin Bratu, îl plăcuse, neaflându-se ulterior, însă, din ce motiv moldoveanul de peste Prut nu a mai fost semnat de clubul din „Groapă”, mai ales că el și-a depus actele necesare pentru a primi cetățenia română și a scăpa astfel de statutul de extracomunitar. După Dinamo, agentul tânărului jucător l-a adus la Petrolul, fiind testat și la amicalul de pe terenul echipei CS Păulești, cum scriam mai sus, fiind titular într-un trio din spatele vârfului Toto Tamuz, din care au mai făcut parte Robert Grecu, pe dreapta, și Mihai Velisar – pe stânga. Cum nu s-a anunțat, apoi, vreo decizie asupra oportunității legitimării lui Victor Stînă sau a despărțirii de el, a fost de presupus că Grozavu ar mai fi avut nevoie să-l mai urmărească. Nu va mai avea însă când, fiindcă, la trei zile după meciul-test de la Păulești, adică vineri, 21 septembrie, fără ca siteul Petrolului să mai anunțe ceva, internaționalul „U 21” a semnat cu… Astra Giurgiu un contract întins pe 5 ani!

Cum această hotărâre surpriză a conducerii echipei de prim eșalon a părut a fi luată foarte din scurt, l-am contactat pe președintele executiv al Petrolului, Cristi Vlad, pentru a afla care ar fi explicația opțiunii tânărului fotbalist. „Noi am renunțat să-i propunem vreun contract, deoarece evoluează pe un post pe care avem foarte multe soluții și nici nu era vreunul care să se încadreze în categoria <<21 de ani>>” – a precizat oficialul clubului găzarilor, adăugând că „l-am primit la probe la recomandarea unui agent de jucători, gest normal în cazul oricărui fotbalist care ne este propus, dar nu am constatat că nu era peste ce avem noi, în acest moment, la echipă”.

Însă, după ce s-a aflat că Stînă a fost semnat de Astra, a apărut zvonul că, de fapt, nu Petrolul ar fi renunțat la el, ci că el a fost deturnat, cu un proiect mai bun, de clubul din Liga 1, care mai are încă un avantaj. Mai precis, echipa a doua, care evoluează acasă tot la Ploiești. Informat despre această speculație, Cristi Vlad a punctat că „noi nu avem echipa a doua, la Petrolul, unde cred că va și juca Victor Stînă, și nici nu știu ce strategie și-a propus Astra cu tinerii fotbaliști”. Se zice că, de fapt, la „satelit” se testează, în condiții de competiție, la Liga a III-a, fotbaliști de perspectivă care, dacă și confirmă, atunci vor fi chemați la lotul echipei de seniori și promovați pe rând, așa cum s-a întâmplat, de curând, la victoria din deplasare în dauna lui Dinamo, cu atacantul Raul Găvîrliță. În acest moment, Stînă are o cotă de 175.000 de euro pe binecunoscutul site www.transfermarkt.de, el fiind deja inclus acolo drept component al Astrei Giurgiu.

Foto: www.telekomsport.ro (Victor Stînă, avându-i în stânga lui pe președintele executiv al Astrei, Dani Coman, iar în dreapta – pe agentul său)