Un microbuz plin de oameni s-a izbit de parapet la Nistoreşti
Daniel Dimache -

Accident în această dimineaţă, pe DN 1, la Nistoresti- Breaza: un microbuz de transport persoane a intrat într-un parapet, răturnându-se pe o parte. În microbuz se aflau 20 de persoane. În urma impactului, mai multe persoane acuzau dureri. La faţa locului, la Nistoreşti, a sosit poliţia, pentru a ancheta incidentul, iar ISU Prahova a trimis două ambulanţe Smurd şi o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere a focului, în caz că ar fi izbucnit după accident. La Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost transportată o întreagă familie: copilul de 4 ani şi cei doi soţi, femeia în vârstă de 24 de ani şi bărbatul de 37 de ani. Bărbatul a fost internat pentru investigaţii amănunțite la secţia „Neurologie”, iar copilul va fi transportat la Spitalul de Pediatrie, pentru alte investigaţii (a suferit un traumatism cranio cerebral minor grad 0).