Un nou succes în ultimul meci de la Belek, pentru echipa lui Vivi Răchită

Redactia -

Un nou succes în ultimul meci de la Belek, pentru echipa lui Vivi Răchită

Marţi, 14 februarie 2012, pe unul dintre terenurile de la hotelul Riu Kaya, din Belek, la care au fost cazaţi petroliştii, în Antalya, începând cu data de 27 ianuarie, s-a desfăşurat ultimul joc-test al stagiului de pregătire din străinătate. Adversara lor a fost o divizionară secundă, Chindia Târgovişte, finanţată de către fostul mare internaţional Gică Popescu şi la care evoluează, acum, ex-fundaşul stânga al „lupilor”, olteanul Sorin Buşu. Formaţia de eşalon superior nu a întâmpinat prea mari probleme, fiind şi mai avansată cu stadiul pregătirilor, şi a câştigat cu scorul de 2-0 (1-0), graţie golurilor marcate de Alexandru Buhuşi, în minutul 27, şi Mihai Dina (foto, în echipament galben; www.fcpetrolul.ro), cu şapte minute înainte de finalul întâlnirii. Primul a şutat cu sete, de la 20 de metri, direct în vinclul din stânga al porţii adverse, iar al doilea a deviat cu măiestrie în plasă o centrare venită de pe partea dreapta, de la Răzvan Neagu. În rest, destule alte oportunităţi de gol ale prim-divizionarilor din Ploieşti, pe care le-au irosit, pe rând, Aleksandar Stojimirovic (minutul 30 – reluare de la 18 metri puţin pe lângă buturi), Mihai Roman II (39 – a şutat alături de poartă, din poziţie de singur cu portarul), Valentin Negru (60 – de la 16 metri ,a trimis pe lângă poartă, aproape de bară) şi Mustivar (80 – lovitură de cap care a expediat balonul milimetric alături de unul dintre stâlpii verticali). Francezul de culoare a prefaţat însă desprinderea pe tabela de marcaj, dar şi – în fapt – stabilirea rezultatului final. Astfel, SC FC Petrolul a încheiat cantonamentul din Turcia cu un bilanţ pozitiv: şase succese în dauna formaţiilor FC Dila Gori, din Georgia (1-0), FC Akzhayik Oral, din Kazahstan (2-1), Tatran Preşov, din Slovacia (1-0), FC Slovacko, din Cehia (4-0), Paksi SE, din Ungaria (2-1), Chindia Târgovişte (2-0) şi trei înfrângeri – în faţa echipei naţionale a Turkmenistanului (0-1) şi a grupărilor FC Qarabagh, din Azerbaidjan (0-2), şi Litex Loveci, din Bulgaria (1-2). S-au marcat 13 goluri şi s-au primit şapte, în opt partide cu trupe străine de prima ligă, respectiv în una – cu o divizionară B din ţară. Per total, deci, un palmares destul de bun.

Împotriva dâmboviţenilor, Vivi Răchită a rulat uirmătorul lot: Gritti (46 – Povilas; 85 – Oprea) – Enescu (46 – Buleică), M. Tudor (46 – Bikana), Cejvanovic (46 – Ben Djemia), Borza (46 – P. Stoica) – Bărbulescu (46 – Mustivar), Fl. Dumitru (46 – V. Negru) – Opriţa (65 – Buhuşi), Buhuşi (46 – Boudjemaa), Stojimirovic (46 – R. Neagu) – M. Roman (46 – Dina). În acest meci a fost folosit o repriză şi ultimul ajuns la Belek, fundaşul central bosniac Kenan Cejvanovic, despre a cărui prestaţie nu s-au oferit însă concluzii de la faţa locului. În schimb, au lipsit Bogdan Străuţ, Cristian Melinte, Olivian Surugiu şi sârbul Nikola Koamzec, căruia – reamintim – i se caută echipă la care să se transfere. Delegaţia Petrolului va reveni în ţară miercuri, 15 februarie 2012, spre miezul nopţii, urmând a se studia totuşi oportunitatea a încă unei deplasări în Antalya, săptămâna viitoare, deoarece condiţiile meteorologice de aici nu permit continuarea pregătirilor în bune condiţii.