Un om a murit într-un incendiu întins la două case din Starchiojd (imagini)

Daniel Dimache -

Un om a murit într-un incendiu întins la două case din Starchiojd (imagini)

 

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte au acționat, duminică seara, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care s-a manifestat la nivelul a două case din localitatea Starchiojd.

ISU Prahova a intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 300-400 mp. Din nefericire, pompierii ajunși la fața locului au identificat o victimă, carbonizată (bărbat, aproximativ 70 ani).

Pompierii au depus eforturi serioase pentru împiedicarea propagării incendiului la gospodăriile învecinate. Incendiul a fost stins în ceva mai mult de o oră, înainte de miezul nopții.

În aceste momente se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului. Ulterior, se va stabili cauza probabilă de incendiu.

 

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024