Un petrolist din anul falimentului se află acum chiar lângă zona roșie a pandemiei de coronavirus! Obișnuit mai ales cu întrecerile din campionate exotice, revenirea în Europa, la San Marino, nu i-a priit deloc!

Dragos Trestioreanu - mart. 28, 2020

Din data de 8 iulie 2015, în sezonul care a condus la… falimentul SC FC Petrolul în vara anului următor, din echipa „lupilor” – antrenată atunci de Selymes Tibor – a făcut parte și un fotbalist român care locuia în Italia, cu părinții, de la vârsta de 9 ani Atacantul Petrișor Voinea se transferase în țara lui de baștină de la o formație din Hong-Kong, după ce bifase două grupări din Vietnam. Nu a rezistat la Ploiești decât până pe 7 septembrie 2015, atunci când s-a reziliat amiabil contractul, din cauza neadaptării și, implicit, a unei prestații neconcludente, fără gol marcat. Următoarea lui destinație, dar după aproape opt luni de stat în afara terenului, a fost tot una exotică. Atunci însă într-un campionate mai bine cotat decât cele de dinainte din Asia, mai precis din Arabia Saudită, la echipa Wej SC. Ulterior, a menținut „trendul”, anul și echipa din aceeași zonă exotică, ajungând în Malayezia și, din nou, în Vietnam, pentru ca de anul acesta, de pe 30 ianuarie, să se întoarcă în Europa. A ajuns la La Fiorita 1967, cea mai cunoscută echipă din San Marino, pentru care a apucat totuși să joace doar de patru ori, până să fie oprită competiția din cauza coronavirusului!

Alintat de suporterii Petrolului cu o poreclă amuzantă, „Peștișor”, ca să rimeze cu prenumele său, Voinea – acum în vârstă de 29 de ani – a discutat cu „Gazeta sporturilor”, luându-i-se un interviu în care a vorbit despre problemele pe care le are în prezent, aflat fiind în imediata vecinătate a Italiei, țara europeană cea mai afectată de pandemie. Iată, mai jos, care a fost pasajul legat de infectările cu virusul Covid-19 și care e starea de spirit a fotbalistului, avându-i mai aproape pe părinții lui, care locuiesc în Italia:

– Salut, Petrișor! Sper că ești bine…
– Slava Domnului, sunt bine. În San Marino, lucrurile au început să meargă tot mai prost însă, iar numărul victimelor crește alarmant.

– Ți s-a schimbat complet viața, nu?
– Suntem restricționați la maximum. Asta nu este tocmai plăcut, mai ales pentru oamenii activi, așa cum sunt și eu.

– Cum faci să treacă zilele mai ușor?
– Am puține activități, acum. Fac sport atât cât îmi permite… sufrageria, mă uit destul de des la documentare și mă odihnesc mai mult decât de obicei. E ciudat pentru mine, pentru că viața unui sportiv este una activă. Cred în Dumnezeu și sunt convins că o să depășim cu toții acest moment greu!

– Ți-e teamă totuși?
– Acum, da! Am însă credința în suflet și pe Dumnezeu în inimă, la fiecare pas! Mă protejez cât pot de mult, dar cu adevărat doar Dumnezeu mă poate feri!

– Familia cum e? Țineți legătura?
– Familia mea este împărțită în două, la fel cum e și inima mea. Jumătate este aici, în Italia, mama și tatăl meu, iar în România, cealaltă jumătate, soția și fetița noastră, împreună cu ceilalți dragi. Vorbim foarte des, atât de des încât deseori adormim cu telefonul în mână. Distanța e grea, mai ales când ai un copil de doar 2 anișori, căruia îți e imposibil să îi explici de ce nu vin atunci când fetița îmi spune: „Tati, dol de tine”! Dar ne mângâiem inimile istovite de dor prin binecuvântarea că suntem cu toții sănătoși.

– Cunoști pe cineva bolnav?
– Din fericire, nu am apropiați infectați, însă sufăr ori de câte ori aud că acest virus ucigaș răpește, cu o ușurință greu de descris, oameni dintr-o lume din care facem parte cu toții!

– Rămâi acolo, când totul va reveni la normal, sau ai de gând să pleci?
– Am contract până în luna iunie. Nu știu ce îmi rezervă viitorul. De când sunt fotbalist, fiecare an a venit cu câte o surpriză pentru mine, dat fiind faptul că am jucat mereu în altă țară. Aștept răbdător și încrezător să văd unde o să joc anul viitor.

– Ce vă zic cei din club?
– Deocamdată, conducerea clubului ne transmite să respectăm măsurile de prevenție, să stăm izolați până pe 6 aprilie, dată când urmează să fim anunțați din nou dacă vor fi ceva noutăți. Momentan, este important să stăm izolați, pentru a împiedica răspândirea virusului. Până când situația nu se va îmbunătăți, nimeni nu ne poate spune ceva concret.

– Cum au fost cele două luni în San Marino?
– Am jucat patru meciuri. Am marcat și am dat două pase decisive. Când am semnat, am făcut-o cu speranța că putem juca în faze avansate în cupele europene. Planul meu rămâne același, chiar și în aceste împrejurări, pentru că Dumnezeu este mare, iar timpul nu-i pierdut!

– Cum e viața în Italia?
– Sunt obișnuit cu Italia, m-am mutat cu părinții mei aici de când aveam 9 ani. Dorința părinților mei a fost să îmi fac junioratul în această țară. Cunosc Italia atât de bine! Serviciile sunt fiabile, salariile sunt bune, fotbalul este un sport în care se fac investiții uriașe. Pe scurt, factorii care determină calitatea vieții sunt mulți, iar în Italia se poate trăi foarte bine.

– La Fiorita e un club important în San Marino, cum e fotbalul acolo?
– E cel mai important club din San Marino. În ultimii nouă ani au jucat mereu în Europa. Fotbalul s-a ridicat mult în ultimii ani.

Deocamdată, după cum se observă din nefericire, pandemia de coronavirus a învins fotbalul, dar sportivii sunt puternici și, cu siguranță, vor depăși acest moment dramatic din viața lor și a tuturor celor din jur, urmând a reveni în forță, așa cum visează și un jucător român trecut două luni pe la Ploiești, pe la falimentarul SC FC Petrolul, în vara lui 2015, atunci când avea vârsta de 25 de ani.

Foto: www.fcpetrolul.ro și www.gsp.ro