Un play-off de eșalon secund ca un… alt campionat. Șase echipe, printre care și marea surpriză plăcută de ultimă oră Unirea Slobozia, dar și CSA Steaua fără drept de accedere în L1, se vor lupta la greu pentru a promova pe prima scenă a fotbalului românesc!
Dragos Trestioreanu -
Duminică, 13 martie 2022, odată cu meciul de pe „Cluj Arena”, dintre secondanta Petrolului în ierarhia la zi a sezonului regular, „U”, și Dunărea Călărași, scor: 3-0 (2-0), goluri ale lui Dragoș Tescan (a deschis scorul în toate cele trei meciuri oficiale din 2022!), Valentin Alexandru și Albert Hofman, s-a încheiat prima fază a campionatului ligii secunde de fotbal autohton. Cu o zi mai devreme, sâmbătă, pe 12, fueseră cunoscute ultimele două formații calificate în play-off, implicit cele tot atâtea din play-out. În fapt, cele din urmă necunoscute ale sezonului regular. Interesant a fost că două trupe cu pretenții, FC Buzău și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, cu toate că ambele au jucat acasă. Dar, au ratat accederea între cele șase grupări care vor lupta pentru locurile direct promovabile, respectiv următoarele ce permit trecerea peste un baraj. Unul care, în caz de succes, conduce tot spre prima scenă a sportului rege din România. Astfel, învingătoare la Buzău cu 1-0 (1-0), reușită a lui Paul Batin în debutul confruntării, Concordia Chiajna rămâne în sextetul „speranței”, așa cum terminase și anul trecut, de altfel. De data aceasta la cârmă cu Ianis Zicu, recentul înlocuitor al lui Claudiu Niculescu. La Ciuc, formația lui Valentin Suciu a deschis scorul printr-un fundaș stânga italian stabilit în România, Salvatore Marrone, autorul unui golazo, dar egalarea reușită de către puști talentat adus în iarnă de către FC Brașov, Eduard Lambrinoc, cel care a finalizat pasa fericită a unui alt nou-venit, bulgarul Milcio Anghelov, a dat peste cap mai valoroasa echipă locală, la scorul de 1-1, rezultat înscris pe tabelă și la ultimul fluier.
Pe cale de consecință, primele șase clasate la finalul sezonului regular și următoarele 14 (vezi facsimil de mai sus) așteaptă tragerea la sorți a numerelor de ordine, de luni, 14 martie, ora 11.00, de la Casa Fotbalului, operațiune în urma căreia, potrivit tabelei Berger (vezi mai jos), se vor stabili meciurile din turul play-off-ului, respectiv play-out-ului.
Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3 Etapa 4 Etapa 5
1-6 6-4 2-6 6-5 3-6
2-5 5-3 3-1 1-4 4-2
3-4 1-2 4-5 2-3 5-1
FC Petrolul Ploiești a terminat prima fază a campionatului pe primul loc, la o distanță de apreciat (7 puncte) față de ceea ce întrevăd a fi contracandidata sa cea mai serioasă la titlul de campioană a eșalonului secund, Universitatea Cluj. Este o concluzie trasă atât pentru transferurile foarte bune ale sale, exclusiv din L1, făcute în mercato de iarnă (se mai pregătește unul tot din prima ligă!), cât și pentru jocul prestat și, mai ales, rezultatele din acest an: 4-0 în dauna Concordiei Chiajna, 2-0 la FC Hermannstadt și, respectiv, 3-0, acasă, cu Dunărea Călărași! Sunt convins că suporterii „lupilor” visează totuși nu numai la revederea unui Petrolul pe prima scenă, fapt pentru care cele 8 puncte față de cel dintâi loc de baraj sunt absolut favorabile, ci și la cucerirea unui trofeu, chiar dacă de mai mică importanță decât cel din 2013, adjudecat după finala câștigată cu 1-0 (1-0) în fața actualei mai mult ca sigur campioane naționale pentru a cincea oară consecutiv, CFR Cluj. Un parcurs abordat cu o strategie inteligentă – nu să nu se piardă meciuri, ci să se câștige în special! – poate rezolva chiar mai din vreme problema promovării de pe locul 1. Căci, se știe, dacă te mulțumești cu locul 2, mai exact cu mai puțin, există și riscul de a ajunge – Doamne ferește! – pe la baraj.
Mai pe scurt, „U” Cluj, repet, este cel mai tare adversar, deși am învins-o înartea a doua a anului trecut, la Ploiești. FC Hermannstadt pare acum, totuși, abordabilă, chiar dacă este singura învingătoare asupra Petrolului, în sezonul regular. CSA Steaua București – al cărei loc în play-off nu îl înțeleg absolut deloc, dar așa se promitea că echipele insolvente nu au drept de promovare și uite că au! – va fi un „arbitru” periculos al promovării și al pozițiilor de baraj. Concordia Chiajna are lot bun, acum lăsând impresia că beneficiază și de antrenor pe măsură. Iar, tot cu un tehnician priceput, Adrian Mihalcea, Unirea Slobozia poate fi, și în continuare, o surpriză plăcută pentru toți și… prin toate! Rezultatele trupei găzarilor din sezonul regular obținute în fața viitoarelor cinci combatante din play-off au fost următoarele: 1-0 (1-0), acasă, cu Universitatea Cluj (gol al lui Cebotaru), 0-1 (0-0), la Mediaș (Balaure), 2-0 (0-0) cu CSA Steaua, pe arena Ilie Oană („dublă” a lui Diarra), 1-0 (0-0), în dauna Concordiei Chiajna, după o reușită decisivă a lui Jarovic, tot la Ploiești, și 2-0 (1-0), la Slobozia, în dauna Unirii, prin golurile marcate de același Diarra și de Vajushi. Dar, vom vedea ce va fi realmente în cele câte două meciuri cu fiecare combatantă din play-off…
Foto: www.fcpetrolul.ro (www.sportpictures.eu – Răzvan PĂSĂRICĂ) și www.lpf2.ro