UN POET CÂMPINEAN UITAT – MIRCEA DĂSCĂLESCU-MUGUR (1892-1924)

Constantin Dobrescu - iun. 21, 2017

Cel de care ne ocupăm s-a născut la Breaza în 1892, a urmat cursurile Școlii primare în satul natal, iar liceul l-a urmat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din  Ploiești și Facultatea de Științele Naturale la Universitatea din București.

Ca orice tânăr, la chemarea patriei a făcut campania războiului de întregire a neamului. A luptat la Mărășești în cadrul Regimentului 32 Mircea, fiind rănit de mai multe ori. La finalul războiului s-a îmbolnăvit din cauza unei răceli acute, murind din cauza tuberculozei.

Puținii ani pe care i-a petrecut la Câmpina ca profesor la Liceul „Barbu Știrbei” nu i-au putu fi de un real folos pentru că în anul 1924 moare înainte de împlinirea unui ideal artistic. Ca profesor a rămas o pildă vie în sufletul foștilor săi elevi.

În luna iunie 1930 a avut loc la cimitirul din Câmpina sfințirea Troiței închinate memoriei poetului. În fața unui numeros public preotul Buzețeanu a arătat „în cuvinte mișcătoare duioșia temperamentului și fermitatea caracterului fostului coleg decedat”.

Profesorul Constantin Stelian a luat cuvântul în numele Comitetului de inițiativă și al Revistei „Convorbiri literare”, arătând „pe scurt viața și opera nefericitului poet”. În cuvinte emoționante acesta arăta că „opera lui Dăscălescu-Mugur se poate rezuma la un buchet de poezii publicate în Revistele „România Viitoare” condusă de prof. D. Munteanu-Râmnic și „Convorbiri literare”.

Pentru Stelian Constantin poetul era „profund eminescian la început, influențat mai puțin apoi de Șt. O. Iosif, Dimitrie Anghel, Mugur izbutește să dea poeziei sale o coloratură personală străbătută de un sensibil panteism care-l apropie de parnasianism și îl situează la înălțimi demne de un Iuliu Cezar Săvescu.

„Dela îndureratele versuri:

Cum ți se mai curmă

Tot ce ți-e scump ție

Inimă săracă, inimă pustie…

trece la atitudini parnesiene ca aceea din Spre eter:

Te port țărâna mea pe drumuri

Și sub poveri de năzuinți

Te fac să sângeri și-ți pun lacrimi

Pe ochii tăi în veci cuminți.

Și nu știu, dincolo de tine

Găsi-voi liniștea ce-ți cer

Sau sângera-vei toată calea

Pân’ la atomul de eter?

Nu mai găsim folositor a ne întreba ce ar fi putut să producă acest poet dacă ar mai fi trăit; e o întrebare de care critica nu ține socoteală orice răspuns ar surveni. Totuși în cei 32 de ani pe care i-a putut înnumăra Mircea Dăscălescu-Mugur, a înfiripat o operă ce poate fi de sine stătătoare, o pagină în plus la evoluția liricei românești”.

La final, vorbitorul a dat citire scrisorilor și telegramelor omagiale primite din partea generalului Ion Manolescu, președintele Coop. Glim și a Caselor Naționale din Breaza, prof. Dumitru Munteanu-Râmnic și prof. P. Papadopol fost coleg la liceul din Câmpina, iar de câțiva ani transferat la Liceul „Mihai Eminescu” din București, „care îți exprimau admirația sinceră pentru cel dispărut.

La finalul cuvântării sale, Stelian Constantin sugera „strângerea într-un volum a poeziilor celui pe care-l evocăm”. Această sugestie, Stelian Constantinescu o reiterează într-un text publicat în ziarul bucureștean „Nădejdea” din 18 februarie 1932, arătând că „mulți fuseseră de acord, dintre cunoscuții și admiratorii poetului, care ca om și ca dascăl a fost o pildă, totuși lucrul acesta a fost dat uitării și colbul anilor se așterne încet, încet, peste numele și peste opera prea timpuriu dispărutului Mircea Dăscălescu-Mugur. Floarea recunoștinței e numai pe mormânt”.

Menționăm că în Dicționarul personalităților prahovene elaborat de indivizi cu ștaif și preocupări culturale, Mircea Dăscălescu-Mugur nici măcar nu este amintit.

Ne facem noi datoria de a readuce în memoria tinerei generații pe acest erou al neamului și poet.