Un prim obiectiv ratat din start de „galben-albaștri”: eșec la Cluj, în fața Universității, în Cupa Ligii!

Redactia -

Un prim obiectiv ratat din start de „galben-albaștri”: eșec la Cluj, în fața Universității, în Cupa Ligii!

După un 2-0 mai cu emoții, reușit abia în ultimul sfert de oră al primei manșe din turul II preliminar din Europa League, cu Flamurtari Vlora, la Ploiești, suporterii Petrolului au așteptat cu optimism startul favoriților lor în prima competiție internă, în privința cronologiei – Cupa Ligii. Un obiectiv de altfel declarat al „lupilor”, în sezonul 2014-2015. Dacă, în urmă cu un an, pe „Cluj Arena”, Hamza Younes aducea victoria, în campionatul Ligii I, după un 1-0, același scor s-a înregistrat și duminică, 20 iulie, tot acolo, dar în favoarea Universității Cluj, echipă care s-a calificat astfel în sferturile de finală ale întrecerii cu numărul trei, ca importanță, din fotbalul autohton! Debutul de meci nu anunța deloc ceea ce avea să urmeze, adică seara nefastă a găzarilor, înlocuitorul din primul „11” al lui Tamuz, congolezul N’Koyi, retând o ocazie mare, din careul mic advers, la centrarea pe jos perfect exploatabilă a lui Beța. Vârful de atac al Petrolului a șutat cu dreptul, din prima, dar la câțiva metri de stâlpul din stânga al porții lui Veselovsky, cel care avea să fie „omul meciului”. Era minutul 7, iar Petrolul părea apoi capabilă să-și mențină superioritatea pe teren. Asta însă până când tandemul de fundași centrali de rezervă, Gerson-Satli, a început să se cam întreacă în naivități, ca să le zicem doar așa. Astfel, „U” a trecut peste emoții și a început să le dea lui Cobrea, aflat la primul său joc între buturile „galben-albaștrilor”. Fostul portar al Concordiei a fost însă magnific la ocazia uriașă a lui Costin, l-a blocat pe Kovacs, apoi, și a și rezolvat ca un libero o incursiune rapidă a lui Lemnaru. Nu a mai putut face însă nimic în minutul 31, atunci când noul căpitan al lui „U” și, totodată, golgheterul „șepcilor roșii” din sezonul precedent, a trecut incredibil de ușor de Gerson (sus, în echipament galben-albastru; Foto: Silviu CRISTEA), a centrat înalt spre mijlocul suprafeței de pedeapsă adversă, Satli s-a uitat după minge, apreciind că nu are șanse de a sări cu folos, iar blondul Kovacs (jos, între Mourad Satli și Ovidiu Hoban; Foto: Silviu CRISTEA), venit fără om de marcaj și „strâns” tardiv de Beța, a trimis mingea cu capul, cu pământul, de la 8 metri, direct în colțul din dreapta. Deși nu se anticipa, după cum cursese jocul până atunci, avea să fie, de fapt, golul calificării clujenilor. Hoban, cel mai bun echipier al Petrolului a șutat senzațional, cu trei minute înainte de pauză, sub bară, acolo de unde Veselovsky a salvat miraculos. Portarul gazdelor mai făcuse minuni și mai devreme, când a deturnat lovitura de cap a lui Morar, după un corner de pe stânga al lui Marinescu, iar Satli și-a… dat cu stângul în dreptul la 3 metri de buturi, puțin jenat însă de Jovanovic.

Hoban_si_Satli_versus_Kovacs_Silviu_CristeaÎn același minut 7, dar din repriza secundă, Petrolul a avut iar o ocazie mare de a înscrie, omniprezentul Hoban trimițând din nou formidabil un „trasor”, care a lovit bara dreaptă, mingea a ricoșat spre lateral, în partea opusă, Priso a recentrat, iar N’Koyi, deja avertizat pentru o simulare clară din prima jumătate a partidei, a ales cea mai proastă soluție: a lovit balonul cu mâna, neputând cu capul, și l-a expediat astfel în plasă! A urmat firesc al doilea avertisment și drumul arătat spre vestiare! Din acel moment, era clar că, având un om mai puțiin pe teren, sarcina petroliștilor de a egala măcar se îngreunase și mai mult. De altfel, nici înainte de intrarea lui Mutu și de Lucas, nici ulterior, nu s-au mai consemnat oportunități de gol, șutul din lateral dreapta al lui Priso fiind totuși pradă nu prea grea pentru Veselovsky, care a boxat balonul. Cum „Briliantul” nu a strălucit iar deloc, fiind… drum înfundat pentru toate acțiunile coechipierilor, pe final, în minutul 90, tot „U” putea să mai marcheze, însă Lemnaru și-a cam bătut joc de-un assist perfect al lui Viveiros. Și asta a fost tot: 1-0 pentru „alb-negri”, care merg mai departe în sfertu7rile Cupei Ligii. Iar Petrolul ratează, chiar din start, unul dintre țelurile asumate, gândindu-se deja cum să iasă bine din returul de la Vlora, de joi, 24 iulie.

UNIVERSITATEA: Veselovsky 8 – P. Jovanovic 6 (83 – Ciupe), Neag 6, Ducu-Ninu 6, Mușat 5.5 (80 – Târnăcop) – Bucșă 6.5, R. Costin 6.5 – Boutadjine 6.5, Kovacs 7.5 (69 – Stojanovic 6), Nuno Viveiros 6.5 – Lemnaru (cpt) 7. Antrenor: Mihai Teja.

PETROLUL: Cobrea 7 – Beța 6 (77 – Astafei), Gerson 4 (61 – de Lucas 6), Satli 5, Fanchone 6 – Hoban 7.5, L. Marinescu (cpt) 6 – Priso 6, Morar 6 (60 – Ad. Mutu 5), Nepomuceno 5.5 – N’Koyi 3. Antrenor: Răzvan Lucescu.

Au arbitrat: Lucian Rusandu 7 (Sfântu Gheorghe) – Ciprian Danșa 7 (Oradea) și Stelian Slabu 7 (Brașov).

Arbitru de rezervă: Florin Marcu (Oradea).

Observatori: Valer Ioan Șulea (Brașov), pentru joc, și Cornel Sorescu (Pitești), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: N’Koyi (39 și 52), Kovacs (47), Fanchone (67), Bucșă (90+1).

Cartonaș roșu: N’Koyi (52).

Înainte de primul fluier, gazdele au organizat o scurtă festivitate pentru doi dintre jucătorii din sezonul trecut, Szilagy Zsolt, zis Sisi, fostul căpitan al lui „U” și unul dintre cei mai iubiți echipieri ai trupei „șepcilor roșii”, și Alin Rațiu, ex-Sportul Studențesc București, dar nu numai, retrăgându-se din activitate și urmând a continua, probabil, la club, în funcții oficiale. Cei doi au fost însoțiți pe teren de către fostul mare jucător al Universității, internaționalul Remus Câmpeanu. După meci, încercând să explice gestul atacantului eliminat, tehnicianul „lupilor” a spus, într-un sincron la „Look TV”, că „sunt supărat pe N’Koyi, dar eu am încredere în el. E un băiat ambiţios, îi înţeleg dorinţa de a marca, dar trebuie să fie atent. Acum a fost doar un meci de Cupa Ligii, dar vor fi altele cu miză mult mai mare şi nu trebuie să mai facă aşa ceva. M-au nemulţumit greşelile pe care le-am făcut pe tot parcursul meciului. Ce mă bucură este însă că am dominat în 10 oameni. La un moment dat, am rămas cu un singur fundaş. În a doua repriză, Clujul nu cred că a mai avut vreo ocazie, în afara celei de pe final de meci”. La rândul lui, cel mai bun jucător al Petrolului în partida de la Cluj, Ovidiu Hoban, a repetat obsesiv: „Sunt supărat că am pierdut meciul. Sunt supărat că am fost eliminați. Sunt supărat pentru rezultat și pentru că nu i-am putut mulțumi pe suporterii care au venit să ne susțină. Sunt supărat că am și ieșit dintr-o competiție pe care ne doream s-o câștigăm”! De subliniat că Lucescu jr. a lăsat la Ploiești, pentru a face un antrenament sâmbătă, 19 iulie, șase dintre posibilii titulari din meciul ce se va desfășura în Albania, împotriva lui Flamurtari Vlora, Pecanha, Alcenat, Mustivar, Albin și Tamuz, ca și pe rezerva Romario, primul și ultimul fiind și suspendați pentrui jocul de pe „Cluj Arena”. Astfel încât, petroliștii au înscris în raportul de joc doar șase jucători de schimb, cu unul mai puțin decât permite regulamentul, în afara celor trei intrați pe parcursul reprizei secunde, mai luând loc pe bancă Bolboașă, Peteleu și Geraldo.