Un şofer băut a avariat o conductă de gaze în Ploieşti

Redactia -

Un şofer băut a avariat o conductă de gaze în Ploieşti

Marți, 13 iunie a.c., în jurul orei 03.20, un echipaj rutier a fost sesizat despre producerea unui eveniment rutier pe strada Vornicul Boldur din Ploiești.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism a intrat intr-o conductă de gaze, pe care a avariat-o, iar conducătorul auto nu mai este la fața locului.

Imediat, polițiștii au depistat șoferul în cauză, în persoana unui ploieștean, în vârstă de 39 de ani, care nu a suferit vătămări în urma accidentului.

Acesta se afla sub influența alcoolului, etilotestul indicând valoarea 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru a-I fi recoltate probe de sânge, informează IJP Prahova.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.