Un şofer care a fugit de poliţie pe Bulevardul Bucureşti a fost prins abia la Ciolpani

Redactia -

Un şofer care a fugit de poliţie pe Bulevardul Bucureşti a fost prins abia la Ciolpani

Ieri, 5 decembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în oraș, au fost sesizați despre faptul că o persoană ar fi intrat într-un șanț cu autoturismul, fiind posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

La fața locului, a fost identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiu, al cărui rezultat în urma testării cu aparatul etilotest, a fost negativ.

Ulterior, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

***

Noaptea trecută, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul București au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător auto a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 100 de km/h.

Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițistului, echipajul a pornit în urmărirea acestuia, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune, fiind urmărit până în comuna Ciolpani, județ Ilfov, unde a fost oprit.

La volan, a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din Bărcănești care emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, tânărul a fost testat și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024