Un şofer cu comportament suspect a pus pe jar poliţiştii din Ploieşti
Redactia -

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, la data de 4 iunie 2025, în jurul orei 21:50, au fost sesizați de către un bărbat, în vederea depistării unui autoturism care circulă pe străzile din municipiul Ploiești, al cărui conducător auto e posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență pe strada indicată, unde a fost găsit apelantul, din primele verificare efectuate, stabilindu-se faptul că în timp ce se deplasa pe Drumul Național 1 B, către municipiul Ploiești, a observat un autoturism al cărui conducător auto avea o deplasare sinuoasă și care ar fi intrat în coliziune cu parapetul metalic al podului peste râul Teleajen.
Ulterior, conducătorul auto și-a continuat deplasarea pe alte trei străzi din municipiu, moment în care apelantul a abandonat urmărirea autoturismului.
Astfel, au fost efectuate verificări în municipiul Ploiești, fiind găsit autoturismul în cauză, însă nu și șoferul acestuia.
Deși conducătorul auto în cauză are la dispoziție 24 de ore pentru a se prezenta la sediul unității de poliție, conform reglementărilor în vigoare în ceea ce privește accidentele rutiere soldate cu pagube materiale, în vederea declarării evenimentului, verificările polițiștilor rutieri din cadrul poliției Municipiului Ploiești continuă la acest moment, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și a depistării conducătorului auto, pentru a fi luate măsurile legale în consecință.