Unde s-a putut ajunge chiar înaintea redebutului în campionat a Petrolului! Unul dintre foarte tinerii titulari din echipă, atacat violent pe stradă, a ajuns la UPU, pentru îngrijiri imediate!

Dragos Trestioreanu -

Unde s-a putut ajunge chiar înaintea redebutului în campionat a Petrolului! Unul dintre foarte tinerii titulari din echipă, atacat violent pe stradă, a ajuns la UPU, pentru îngrijiri imediate!

Cu trei zile înaintea redebutului echipei în cadrul căreia este titularul postul de mijlocaș dreapta, fotbalistul Mihai Constantinescu (18 ani), de la divizionara secundă Petrolul Ploiești, a fost victima unui episod violent, în plină stradă! Aflat împreună cu alți doi colegi de club, Mario Bratu (18 ani) și Cristian Licsandru (17 ani), tot juniori în cadrul clubului găzarilor, la echipa „U 19”, primul urmând a fi, și el, mai mult ca sigur în lotul pentru pentru partida de marți, 23 februarie 2020, Constantinescu a primit un pumn în plină figură!

Sâmbătă seara, în acel moment, el era în vecinătatea supermarketului Profi 9 Mai, din Ploiești, nu departe de Gara de Vest. În urma agresiunii, care l-a afectat atât fizic, cât și psihic, pe moment, jucătorul Petrolului – prevăzut a fi combatant în meciul de mâine, care va începe de la ora 19.00, în compania echipei Metaloglobus București – s-a deplasat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), de la Spitalul Județean, acolo unde a primit îngrijirile de specialitate care se impuneau. Prompte, organele abilitate au intervenit și au declanșat ancheta obligatorie în acest caz de violență în spațiul public.

Se spune însă că Mihai Constantinescu a primit și consilierea impusă în astfel de situații, iar participarea lui la duelul cu Metaloglobusul nu ar fi pusă în pericol. Totodată, se mai zice și că la nivel de conducere a clubului găzarilor organele mai sus-menționate au fost lăsate, firesc, a-și face meseria în cele mai bune condiții și cu efectele scontate. Este absolut regretabil că pe străzi, o repet, în spațiul public, pot apărea astfel de incidente brutale, cărora le cad victime tineri, afectați post-factum, din toate punctele de vedere, indiferent că sunt sportivi sau nu.

Foto: www.fcpetrolul.ro