Unii în parc, alții – în parcare! Fotbaliști de la FC Petrolul și alte echipe din Prahova nu fac rabat la pregătire și se antrenează pe unde apucă, numai să fie gata de competiție!

Dragos Trestioreanu -

Unii în parc, alții – în parcare! Fotbaliști de la FC Petrolul și alte echipe din Prahova nu fac rabat la pregătire și se antrenează pe unde apucă, numai să fie gata de competiție!

Scriam, săptămâna aceasta, că unul dintre fotbaliștii Petrolului, Ștefan Bărboianu, al doilea căpitan al echipei „lupilor”, s-a retras, după întreruperea antrenamentelor, la Craiova, la vila lui, acolo unde continua să se pregătească, laolaltă cu finul lui, un ploieștean legitimat la Dinamo, Valentin Lazăr. Au jucat, în curte, fotbal cu piciorul, pe un teren improvizat pe gazon, au mai și „scăpat”, zice-se, prin Parcul Romanescu, la o alergare, în așteptarea reluării antrenamentelor, programate de clubul găzarilor luni, 23 martie 2020. Dacă ei s-au pregătit acasă și în parc, în schimb, alți jucători ploieșteni, de la ligile a doua și a treia, dar și un „liber de contract”, cu toții locuind într-un bloc din cartierul Vest, neavând curte au trebuit să facă mișcare într-o… parcare de lângă o pădurice și o cale ferată.

Indiferent de eșalon, forma fizică trebuie menținută, tot timpul, la un anumit standard. Astfel încât, frații Stoica – fostul junior al Petrolului, Constantin-Adrian, mijlocaș ofensiv de la SCM Gloria Buzău (L2), cel cu egalarea de pe „Ilie Oană”, din tur, când era la Sportul Snagov, și Claudiu-Alexandru, zis Coneu, fundaș de la CS Blejoi (L3) – și portarul Marian-Alexandru Șandru, despărțit vara trecută de AFC Bănești (Liga A Prahova) l-au atras și pe un vecin, Andrei Paraschiv, un prieten de-al lor, la un antrenament fizic! Dar asta numai până la a se afla ultimele măsuri făcute cunoscute opiniei publice, sâmbătă seară, de către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și de secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat. Ceea ce a fost la Vest a putut vedea orice posesor de cont de Facebook, la secțiunea Story a bine cunoscutei rețele de socializare. De mâine, luni, 23 martie, nu se mai știe însă cum se va face această pregătire, hai să-i zic, ad-hoc! Vremuri grele rău de tot, de… stat acasă obligatoriu, din cauza pandemiei de coronavirus!

Foto: captură Facebook