Unirea Principatelor, sărbătorită azi la Ploiești
Daniel Dimache -
Viceprimarul Municipiului Ploieşti, domnul Daniel Nicodim, a participat, astăzi, la o emoţionantă ceremonie derulată în oraşul nostru, în contextul aniversării Zilei Unirii Principatelor Române.
Menţionăm că, în faţa sediului municipalităţii ploieştene din Piaţa Eroilor nr.1A, astăzi, începând cu ora 10.30, s-a desfăşurat o acţiune pentru a marca celebrarea a 162 de ani de ani de la Unirea Principatelor Române.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Ploieşti şi Garnizoana Ploieşti, iar la acesta au participat oficialităţile locale.
În prezenţa acestora, garda militară a desfăşurat ceremonialul salutării drapelului de luptă şi s-a intonat Imnul Naţional al României.
De asemenea, s-au susţinut alocuţiuni despre importanţa acestei zile din istoria neamului românesc, înfăptuirea Unirii Principatelor. În finalul manifestărilor organizate în faţa sediului Primăriei Municipiului Ploieşti, au fost depuse buchete de flori la statuia domnitorului Al. I. Cuza, cu gânduri pline de respect şi recunoştinţă faţă de moștenirea deosebită lăsată de înaintaşii noştri.
Totodată, la ora 11.30, la sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova s-au desfăşurat manifestări similare, menite să marcheze Ziua Unirii Principatelor Române.
000000000000000000000,0,