Unitățile de învățământ din comuna Filipeștii de Pădure, dotate cu tablete și alte dispozitive prin programul CJ Prahova
Daniel Dimache -
Printr-o investiţie record a administrației publice județene, 64 de şcoli din mediul rural în care învață peste 12.000 de elevi, vor intra în posesia unor dispozitive de ultimă generație, cu acces la internet.
”Am depus eforturi mari ca să putem accesa acest program și mă bucur că am intrat în faza în care să putem transmite aceste device-uri elevilor și școlilor.
Programul face parte din efortul nostru de a reduce diferențele dintre școlile din mediul rural și cel urban. Împreună cu alte măsuri pe care le implementări pentru crearea unui mediu cât mai prietenos pentru copii, cum ar fi programul <<masă caldă>>, sperăm să le oferim elevilor din mediul rural șanse egale cu cei care învață în orașe”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, inițiatorul proiectului.
Prin această investiţie record a CJ Prahova, școlile din judeţ vor fi dotate cu 12.024 de tablete cu acces la Internet și cu o soluție de control și monitorizare a dispozitivului, dar și cu alte echipamente
Proiectul derulat de Consiliul Județean Prahova este finanțat din fonduri europene – prin Programul Operaţional Competitivitate, valoarea totală a acestuia fiind de .., lei.
Și localitatea Filipeștii de Pădure este inclusă în programul Consiliului Județean Prahova destinat dotării unităților de învățământ din mediul rural cu tablete și alte echipamente.
Școala Gimnazială „Ioan Moga” din satul Dițești și Liceul Teoretic Filipeștii de Pădure vor primi 650 de tablete, 12 table interactive, 38 laptopuri, 10 videoproiectoare cu ecran, 12 sisteme AIO, 19 camere web și 22 de tablete grafice.