Urmărire ca-n filme pe străzile din Plopeni
Redactia -
Sâmbătă, 14 ianuarie, în jurul orei 04.00, conducătorul unui autovehicul și-a schimbat brusc direcția de deplasare la vederea autospecialei de poliție.
Conducătorul auto nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale echipajului de poliție, mărind viteza de deplasare și deplasându-se către orașul Băicoi. Polițiștii din Plopeni au plecat în urmarirea acestuia și împreună cu colegii lor din Băicoi au blocat autoturismul urmărit.
În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul, un tânăr de 23 de ani din Plopeni, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
foto ilustrativ