Ursoaică cu pui, căzută într-o fosă septică la Sinaia

Redactia -

Ursoaică cu pui, căzută într-o fosă septică la Sinaia

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia au intervenit în această dimineață pentru salvarea unei ursoaice căzute împreună cu un pui într-o fosă septică din Sinaia, Cota 1400. La locul indicat au fost alocate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat ca este vorba despre un urs (femelă) căzută într-o fosă septică, acoperită aproape complet de materiile din acesta, care ținea pe creștet puiul, în încercarea de a-l salva. Animalul era agitat.

A fost solicitat sprijinul Jandarmeriei Montane, care a asigurat zona astfel încât turiștii să fie în siguranță, iar lucrători din cadrul operatorului economic care administrează fondul cinegetic din zonă si-au adus și aceștia aportul pentru ca această operațiune să se încheie cu succes.

Până la sosirea unui medic veterinar, pompierii au luat decizia de a coborî în fosă una dintre scările metalice din dotare, în încercarea de determina animalele să o folosească pentru a ieși. Ceea ce au și reușit, mai întâi fiind evacuată ursoaica, ulterior și puiul.
În final, au fost îndreptați spre zona de pădure, pentru a reveni în habitatul lor.

A fost emis și mesaj RO-ALERT, astfel încât cei prezenți acolo sa fie informați despre misiunea aflată in desfășurare.